- Publicitate -

Cantina de la UPG Ploiești va fi modernizată. Cum ar putea arăta [FOTO-Proiect]

Cantina de la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești va fi modernizată și reabilitată cu finanțare de la Ministerul Educației. Valoarea proiectului este 600.000 de lei cu TVA.

Cantina de la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești este recunoscută la nivelul municipiului pentru prețurile mici, dar și pentru preparatele gustoase.

- Publicitate -

Este lesne de înțeles, prin urmare, motivul pentru care, mai tot timpul, aici, este aglomerație.

Cantina de la UPG ar urma să fie modernizată și reabilitată cu fonduri de la Ministerul Educației.

- Publicitate -

Lucrările de reabilitare și modernizare vor începe în maximum 15 zile, iar la data de 1 octombrie este programată inaugurarea. Proiectul este finanțat de Ministerul Educației. Valoarea proiectului este de 600.000 de lei cu TVA, iar forma finală a proiectului va fi realizată în funcție de bugetul alocat la acest moment. În funcție de buget modernizarea va include și mobilierul. Avem în vedere etapizarea întregului proiect”, ne-a precizat conf. univ. dr. Mirela Dulgheru, purtătorul de cuvânt al UPG Ploiești.

Citește și: Unde este cel mai ieftin șnițel din Ploiești. Cantina de la UPG Ploiești, restaurantul cu prețuri mici al studenților

Unitatea de învățământ superior a încheiat un contract de consultanță pe teme de arhitectură, iar arhitect Andra Mihaela Georgescu a propus mai multe variante de lucru.

Una dintre variantele propuse a fost publicată, în premieră, de Ploieștii.ro (foto).

- Publicitate -

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -