Startul înscrierii pentru susținerea Bacalaureatului a fost programat începând de astăzi. Greva din sistemul de Educație pune însă sub semnul întrebării buna desfășurare a înscrierilor din acest an.
Guvernul a prezentat o propunere menită să-i determine pe sindicaliştii din educaţie să înceteze greva, însă aceştia au respins-o, considerând că este departe de ceea ce protestatarii cer, respectiv o majorare salarială reală, nu diverse compensații care nu satisfac nevoile angajaților din Educație.
Liderul Federaţiei Naţionale din Educație – ”Spiru Haret”, Marius Nistor, întrebat despre eventualitatea amânării examenelor naționale, a declarat: „Este posibil orice atâta vreme cât avem un astfel de comportament din partea Guvernului”.
Reacția Ministerului Educației
”Conform Calendarului examenului de bacalaureat 2023, în perioada 29 mai – 7 iunie este programată înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen.
Directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară acestui tip de activitate vor comunica părinţilor şi elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii.
Ministerul va continua să comunice permanent cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti pentru evitarea situaţiilor care ar putea crea sincope în desfăşurarea activităţilor care vizează atât elevii, cât şi cadrele didactice, cu respectarea cadrului legal impus de contextul protestului personalului din învăţământul preuniversitar.”
Ministerul Educației a pasat responsabilitatea către directorii școlilor. Așadar, în momentul de față, nu se poate spune cu exactitate dacă cei care sperau să susțină BAC-ul au posibilitatea de a se înscrie pentru acest examen.
Calendarul modificat al examenului național de Bacalaureat 2023, Sesiunea iunie – iulie:
-29 mai – 7 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
-2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
-12—14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
-14—15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
-14—16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale — proba D
-19—21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
-26 iunie 2023: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
-27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
-28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
-29 iunie 2023: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
-3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00—18.00
-4—6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
- -7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale
Observatorul Prahovean monitorizează situația din județ, urmând să revenim cu date punctuale în privința unităților unde elevii întâmpină probleme cu înscrierea la BAC.
Pentru a sesiza astfel de situații vă punem la dispoziție numărul de WhatsApp 0785.075.112
