S-a decis când îşi vor primi banii înapoi românii care au pensii mai mari de 4.000 de lei şi care au plătit timp de un an contribuția la sănătate de 10%.
Potrivit surselor citate de antena3.ro, oamenii își vor primi banii înapoi în decurs de un an de zile.
Acest lucru va fi prevăzut în actul care va fi adoptat de Guvern, după ce judecătorii CCR au stabilit că reținerea contribuției de sănătate este neconstituțională.
Cei care au o pensie de 4500 de lei primesc vor primi de la stat aproximativ 600 de lei/an, ceea ce înseamnă 50 de lei pe lună.
Foștii magistați ar putea primi de 30 de ori mai mult. Adică, 1.600 de lei/lună, ceea ce înseamnă 19.200 de lei/an.
La sfârşitul anului trecut, CCR a decis că plata contribuțiilor de sănătate suplimentare pentru pensii mai mari de 4.000 de lei este neconstituțională.
Cei care au plătit deja aceste contribuții vor avea pensiile reîntregite, dar după ce decizia CCR apare în Monitorul Oficial.
A fost o ordonanță de urgență adoptată în decembrie 2021 și care a intrat în vigoare din ianuarie 2022. Atunci, practic, toți pensionarii care au pensii mai mari de 4.000 de lei au plătit 10 % contribuție la sănătate, adică dublu față de toți ceilalți oameni.
Decizia s-a luat în contextul pandemiei, pentru a sprijini sistemul de sănătate.
În România există acum 200.000 de pensionari care au peste 4.000 de lei pensie.
Mai exact, avem 108.000 de persoane care au pensii între 4.000 și 5.000 de lei și 91.000 de persoane care câștigă peste 5.000 de lei.
