Ploieștiul riscă să piardă finanțarea europeană pentru mai multe proiecte de infrastructură. Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia a prezentat, miercuri, pentru Observatorulph.ro, stadiul de implementare al proiectelor cu fonduri europene. Pe listă figurează proiecte cu stadiul 0 de implementare, în condițiile în care termenul de finalizare este, în cele mai multe cazuri, prima parte a anului 2023.
Atragerea de finanțare europeană pentru implementarea unor proiecte reprezintă șansa localităților la dezvoltare. Ploieștiul se pare, însă, că este blestemat.
Pentru a doua oară, municipiul Ploiești, riscă să piardă fonduri europene sau să suporte corecții pentru nefinalizarea la termen a proiectelor.
La cele mai multe proiecte cu finanțare europeană lucrările nu au demarat și nici nu au fost semnate contractele de lucrări.
Citește și: Cum a evitat primarul Volosevici o discuție cu echipa ”România, te iubesc!” pe tema ratării fondurilor europene [VIDEO]
Agenția pentru Dezvoltarea Regională (ADR) Sud Muntenia, la solicitarea Observatorulph.ro, a prezentat, miercuri, 26 octombrie, stadiul de implementare pentru cele 27 de contracte cu finanțare europeană, încheiate încă din perioada 2019 – 2020. Multe dintre ele au ca termen de finalizare prima parte a anului 2023 sau finele anului viitor, însă stadiul de implementare este de 3, 4, 5% sau chiar 0.
„Ca urmare a adresei dumneavoastrà, inregistratà la ADR Sud Muntenia cu nr. 17389/19.10.2022, prin care ne solicitați informații conform Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, vă informăm că în tabelul anexat prezentei adrese se regăsesc contractele semnate de UAT Ploiești, data la care contractul de finanțare a intrat în vigoare, data de finalizare a proiectului, precum și stadiul implementárii acestora. Toate proiectele se află în implementare”, a precizat ADR Sud Muntenia.
Pe ultima sută de metri
Pe lista ADR Muntenia cu grad 0 de implementare figurează modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 19 și amenajare/modernizare teren de sport, modernizarea și reabilitarea Școlii Gimnaziale Florin Comișel și construire sală de sport, modernizare Școala Candiano Popescu și construire sală de sport, reabilitare, modernizare și dotare Liceul Tehnologic 1 Mai Ploiești.
Pentru investiția de modernizare și reabilitare a Școlii Gimnaziale Florin Comișel și construirea sălii de sport, de exemplu, Primăria Ploiești a anunțat semnarea contractului în septembrie 2022 (Vezi AICI), termenul de finalizare fiind 31 decembrie 2023.
Citește și: Depoul de tramvaie și autobaza pentru trolee și autobuze vor fi reabilitate la Ploiești
Pentru modernizarea depoului de tramvaie, licitația a fost demarată în luna august 2022, termenul de finalizare al lucrărilor, conform adresei ADR Sud – Muntenia fiind martie 2023.
Lista include și alte proiecte unde stadiul este extrem de mic. Este cazul șoselei care face legătura dintre Gara de Vest și Gara de Sud.
Tot pe listă figurează și contractele legate de modernizarea iluminatului public pentru care, miercuri, 26 octombrie, au fost semnate contractele de lucrări, termenul de finalizare, potrivit Primăriei Ploiești, fiind de 13 luni.
Conform ADR Sud Muntenia termenul de finalizare al lucrărilor pe traseul 102 este 28.02.2023.
Pe lista ADR Sud Muntenia, stadiul cel mai avansat, de 99%, vizează reabilitarea termică de la Școala Gimnazială George Coșbuc, termenul de finalizare fiind 31.12.2022.
ADR Sud Muntenia: Nu au fost aplicate corecții ca urmare a nerespectării termenului de implementare.
Conform ADR Sud Muntenia până la această dată nu au fost aplicate corecții ca urmare a nerespectării termenului de implementare.
„Astfel, conform contractului de finanțare, Articolul 9 Modificäri și completári, alin.(1) Pártile au dreptul, pe durata îndeplinirii prezentului Contract de finanțare, de a conveni modificarea clauzelor și/sau Anexelor acestuia, prin act aditional, încheiat în aceleasi conditii ca și Contractul de finanțare, cu exceptille mentionate la alin. 7 al prezentului articol și, dacà este cazul, in Conditiile specifice. alin.(2) în cazul în care propunerea de modificare a Contractului vine din partea Beneficiarului, acesta are obligatia de a o transmite Ol/AM cu cel putin 20 (douãzeci) de zile lucrãtoare înainte de termenul la care este intenționată a intra în vigoare, cu excepția circumstanțelor acceptate de Ol/AM. Beneficiarul va transmite, de asemenea, odatà cu solicitarea de modificare, toate documentele justificative necesare.
De asemenea, solicitantul trebuie sà prevadã in mod realist perioada de implementare pentru fiecare activitate in parte, luând in considerare specificul fiecărei activități, astfel încât perioada de implementare a activităților proiectului sã nu depășească 31 decembrie 2023”, a precizat ADR Muntenia.
Stadiul de implementare al proiectelor cu finanțare europeană de la Ploiești


