CNAIR avertizează șoferii că a fost descoperit în mediul online un portal web neautorizat care încasează tariful pentru rovinietă, respectiv https://digitale-vignette-ro.online/ro.
Achitarea rovinietei pe portalul web mai sus amintit duce într-un final la achitarea de costuri suplimentare care ajung să fie și cu 200% mai mari decât prețul efectiv al taxei.
De exemplu, pentru o rovinietă cu valabilitate de 7 zile pentru un autoturism, pe portalurile web autorizate de către CNAIR un utilizator achită echivalentul a 3 euro, iar pe portalul https://digitale-vignette-ro.online/ro suma achitată este de 8.90 euro, din care 5,90 euro reprezintă “taxa de serviciu”.
Pe această cale CNAIR informează utilizatorii să achite rovinieta doar pe portalul oficial deținut de CNAIR, care este disponibil pe adresa www.erovinieta.ro, sau la distribuitorii autorizați.
Lista punctelor de distribuție și a portalurilor web autorizate se regăsesc pe site-ul oficial al companiei la adresa http://www.cnadnr.ro/ro/puncte-de-distributie.
CNAIR nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la accesarea de către utilizatori, în vederea achitării rovinietei, a unor portaluri web neautorizate.
