Cumpărătorul de mașină electrică produsă de Tesla nu-și pune problema scumpirii energiei electrice, mai ales că cine își permite așa ceva are și condiții alternative de încărcare, asigurate la domiciliu. Proprietarii spun că investițiile merită, mai ales că nu doar pentru încărcarea mașinilor sunt folosite.
În condiții economice în declin, cumpărătorul de Tesla nu pare deloc să fie afectat. Există o categorie socială care dă credit viitorului mașinilor electrice, mai ales dacă acestea sunt produse de Tesla. Viitorul ne va spune dacă a fost cea mai bună alegere din acest segment, dat fiind faptul că mai toate brandurile de top au intrat pe piață cu modele electrice cel puțin la fel de interesante.
Tesla a livrat în septembrie 83.135 de vehicule electrice produse în China, depăşind recordul său lunar, conform unui raport publicat duminică de Asociaţia Constructorilor de Automobile din China (CPCA), în urma continuării investiţiilor în statul asiatic, transmite Reuters.
Este o creştere cu 8% faţă de august şi un record pentru fabrica Tesla din Shanghai de când a demarat producţia, în decembrie 2019, şi depăşeşte precedentul record al livrărilor, de 78.906 unităţi, înregistrat în iunie 2022.
