Conducerea clubului Petrolul a recunoscut că se confruntă cu probleme financiare și că are nevoie imediată de fonduri. Din cauza lipsei banilor, fundașul Gabi Tamaș a anunțat că vrea să plece de la echipă. Câțiva suporteri ai „lupilor galbeni” s-au gândit ca duminică, 11 septembrie, să organizeze o acțiune de strângere de fonduri pentru a ajuta echipa-fanion a Ploieștiului.
Mai exact, de la ora 10.00, în centrul municipiului, la Palatul Culturii, oricine vrea să facă o donație pentru echipă este binevenit.
„Pot fi 5 lei, 10 lei, 50 de lei. Nu contează. Fiecare dă cât poate, dacă dorește să contribuie la salvarea echipei din punct de vedere financiar. Noi vom fi acolo până la ora 17.00. Indiferent de suma pe care o vom strânge, important este să arătăm tuturor cât de mult iubim Petrolul și că le suntem alături jucătorilor în aceste momente grele”, ne-a declarat un suporter.
Pentru o totală transparență, va exista o listă unde vor fi notate persoanele care fac donații, iar banii vor fi înmânați personal fundașului central, Gabi Tamaș.
„Fie la club, fie la stadion, vom merge cu întreaga suma strânsă, vom face fotografii și vom filma momentul în care înmânăm donațiile. Iubim FC Petrolul Ploiești și vrem să le fim alături jucătorilor în aceste momente de impas financiar”, au mai adăugat inițiatorii acestui demers.

Normal ca-i trebuie bani alcoolicului. Daca intra in sevraj, cine stie ce mai sparge? N-am inteles dece mai au nevoie de el.
Rachita cat da ?