Un copil de condiție modestă, care, însă, a muncit enorm pentru a-și împlini visul. Delia Dumitru este o tânără de 15 ani, din Blejoi, care a absolvit cu media 10 școala gimnazială de la ea din comună. Și-a dorit enorm să fie admisă la un liceu de prestigiu din Ploiești și a reușit.
Delia va urma, din toamnă, cursurile Colegiului Național „Nichita Stănescu”, specializarea Științele Naturii. A fost admisă printre primii, cu media 9,29. Cu doar câteva ore pregătire în particular, pentru a sedimenta materia înainte de Evaluarea Națională.
Tânăra prahoveancă este un exemplu pentru mulți copii din generația sa. Nicio secundă nu s-a lăsat intimidată de gândul că nu poate face față cerințelor „de la oraș”. Nicio secundă nu s-a mulțumit cu puțin și a făcut tot ce a ținut de ea pentru a-și vedea visul cu ochii. A reușit doar prin muncă multă, conștiinciozitate și disciplină.
Delia e un copil curios, creativ, vrea să învețe și crede că merită să fie printre cei mai buni. Școala, pentru ea, e cel mai bun „educator” și are așteptări mari.
„Cred că perioada liceului va fi cea mai frumoasă din viața mea. Voi încerca să mă integrez, doresc să îmi fac prieteni pe viață și să întâlnesc oameni frumoși care să nu îmi pună vreo secundă eticheta de „fata de la țară”, așa cum se mai întâmplă. Oricum. indiferent de orice, eu voi merge pe drumul meu, pentru a-mi construi cariera pe care mi-o doresc de mică: să fac medicină militară la Academie, în București. Acesta este visul meu”, ne-a spus, cu modestie, Delia.
Fata nu are frați sau surori, așa că pentru părinții ei este unica și cea mai mare mândrie.
„Mama este casnică, iar tata șofer. Nu îmi este rușine, mă mândresc cu ei, sunt părinții mei și îi iubesc enorm. Vreau să îi fac în continuare mândri de mine”, a mai adăugat tânăra.
