97 de ani. Aproape un secol de la nașterea celui care, cu o sinceritate debordantă, s-a descris ca fiind „cioban, pe linie de familie. E adevărat, cioban cu Homer în traistă”. 21 august este ziua în care Dumnezeu ni l-a adus aici, pe Pământ, pe Toma. Toma Caragiu. Actorul fenomenal, unic și original. Uriașul cu geniul comediei în sânge. Cel care la o momentul maturității spunea: „Am copilărit și am făcut școala la Ploiești, Sunt, deci, ploieștean, get -beget”.
Toma Caragiu a fost omul de geniu. Înainte de dispariția sa, în 1977, era considerat cel mai mare actor român. Mulți îl consideră așa și astăzi.
Demnitatea și sensibilitatea. Două trăsături moștenite de la mamă și de la tată
Toma Caragiu s-a născut la 21 august 1925, la Hrupiști, în Grecia, într-o familie de aromâni. De la tatăl său, Nicolae Caragio, a învățat, conform spuselor sale, câtă demnitate are un om care-și păstrează tradițiile și cugetul curat, iar de la mama sa, Athina Papastere, a moștenit sensibilitatea.
În 1940, genialul Toma Caragiu se mută la Ploiești
La vârsta de trei ani se mută, alături de părinți și sora sa, Matilda, din regiunea Kastoriei, din nordul Greciei, în Cadrilater, la Silistra. Începând cu anul 1940, ajunge în România, stabilindu-se la Ploiești.
Aici, Toma Caragiu urmează cursurile Școlii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, este cooptat în trupa de teatru a liceului și scrie în revista unității de învățământ, „Frământări”.
În 1945 obține diploma de bacalaureat, apoi, în condițiile în care părinții săi și-ar fi dorit să devină medic veterinar, se înscrie la facultatea de drept, dar o abandonează la scurtă vreme, pentru a se înscrie la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică București
În anul 1948, pe vremea studenției, în anul III, se produce debutul său pe o scenă adevărată: scena Studioului Teatrului Național din Piața Amzei, când i se încredințează rolul unui scutier din „Toreadorul din Olmado” în regia lui Ion Şahighian.
Fenomenul „Tache, Ianche și Cadîr”, jucat din nou și din nou pe scena din Ploiești
Tot în perioada studenției, Toma Caragiu a adunat în jurul său alți artiști, alături de care a realiza spectacolul „Take, Ianke și Cadîr”, de V. I. Popa, pe care îl joacă, mai ales în vacanțe, la cinematograful „Modern” din Ploiești, apoi „Trandafirii roșii” de Zaharia Bârsan. Lua astfel naștere un nucleu teatral numit „Brigada culturală Prahova”, care, în 1947, avea să se transforme în „Teatrul Sindicatelor Unite” și, ulterior, în 1949, va deveni „Teatrul de Stat Ploiești”.
La 1 mai 1948 este angajat la Teatrului Național, iar un an mai târziu obține Diploma de absolvire a I.A.T.C.
A urmat apoi Școala de Ofițeri în Rezervă ai Armatei, iar la 1 aprilie 1951 este angajat la „Teatrul de Stat” din Constanța, unde joacă, printre alte roluri, pe Rică Venturiano în piesa „O noapte furtunoasă”, sau pe sergentul McDonald din „Vocea Americii” de Boris Lavreniov, în regia lui Ion Diacu.
Toma Caragiu a adoptat o fetiță, pe Maria
În anul 1952 se căsătorește cu o colegă de teatru, Maria Bondar, o căsnicie nu tocmai fericită, însă cei doi aveau să adopte o fetiță, Maria (Doina) Caragiu. Cuplul avea să divorțeze în anul 1962.
În anul 1953, tânărul actor este numit în funcția de director al Teatrului de stat din Ploiești, poziție în care se va afla pentru următorii 12 ani.
34 de roluri, pe scena teatrului prahovean
Pe scena teatrului prahovean, Toma Caragiu avea să interpreteze de-a lungul acestor ani, 34 de roluri. În 1955, Caragiu debuta în primul său film, care era și prima peliculă color de la noi, „Nufărul roșu”, în regia lui Gheorghe Tobias.
În anul 1963, Toma Caragiu se căsătorește cu Elena Bichman, tot actriță, aflată și ea la a doua căsnicie, după divorțul de actorul și dramaturgul Paul Ioachim.
În 1965, se transferă la București, unde este angajat ca actor al Teatrului „Lucia Sturza Bulandra”, primul rol aici fiind Macheath în „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, pe aceeași scenă aflându-se Clody Bertola, George Măruță, Rodica Tapalagă și Margareta Pâslaru.
În 1967 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”
Toma Caragiu a demonstrat o dăruire excepțională pentru teatru care i-a adus titlul de „comic genial”, în anul 1969 și chiar de „cel mai bun actor român”, în anul 1971.
Teatrul “L.S. Bulandra” devine, așadar, locul unde își va desfășura ultima și cea mai bogată etapă a carierei sale, în care a jucat în spectacole regizate de Liviu Ciulei, Lucian Pintilie sau Valeriu Moisescu. Aici, iar mai apoi la Teatrul Național și Teatrul de Comedie, Toma Caragiu a apărut pe scenă de peste două mii de ori, în douăzeci de piese diferite.
În 1975, Toma Caragiu devenea la Bulandra și regizor, asigurând punerea în scenă a piesei „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu, cu Ștefan Bănică, Ileana Stana Ionescu, Tamara Buciuceanu și Valeria Marian în distribuție.
„Eu, care sunt un inhibat, un timid și, în general, un om singuratic, retras, deseori sfios, alteori brutal, aveam nevoie să joc mult. (… ) Sunt fericit că am ales teatrul, altminteri nu m-aș fi putut exprima și nu-mi pot imagina cum m-aș fi făcut util într-o altă profesiune”, spunea Toma Caragiu, când vorbea despre el el însuși.
4 martie 1977 – se stinge Toma și al său geniu
În noaptea teribilului cutremur din 4 martie 1977, Toma Caragiu se afla acasă, unde l-a invitat pe Alexandru Bocăneț să stea de vorbă. Blocul Continental în care locuia Toma Caragiu a fost distrus până la etajul III. Actorul, care locuia la etajul II, și regizorul Alexandru Bocăneț au decis să fugă pe scări în timpul seismului și au fost prinși între dărâmături. A fost găsit după șase zile sub ruine.
În momentul cutremurului s-au ivit pentru Alexandru Bocăneț și Toma Caragiu trei posibilități: să rămână în casă, să iasă pe scara de serviciu sau să coboare pe scara principală…
De sub grămada de moloz, în a șasea zi, a apărut claia de păr creț și grizonat a lui Toma
În a șasea zi de la căderea cortinei de moloz peste bucureșteni, de sub ruine, din locul unde ar fi trebuit să fie scările blocului, a apărut claia de păr creț și grizonat a lui Toma. Vărul său, Nelu Adam, l-a luat în brațe.
A fost îngropat a doua zi, pe 11 martie 1977, la Cimitirul “Bellu” din București nu departe de cavoul lui Constantin Tănase.
