Un alt video cu George Buhnici a devenit viral pe internet, după scandalul vergeturilor. Jurnalistul a luat peste picior o femeie săracă pentru că mânca o…merdenea.
Afirmațiile jignitoare au fost făcute în urmă cu ceva vreme, în cadrul unui podcast.
„Mă uitam pe scara rulantă în jos , la o doamnă mai săracă decât mine, care se vedea clar că era într-o uniformă de femeie de serviciu, care își terminase tura și stătea liniștită, așa, cumva jenată, pe un colț, pe o băncuță în mall, mâncând o merdenea. Așa, o femeie ușor supraponderală.”, și-a început Buhnici declarația.
Ce simți când te uiți la o femeie care tocmai, săraca, a muncit, a ieșit din tură, este cel puțin ușor supraponderală și mănâncă o merdenea? (…) Eu am prostul obicei să mă uit la oameni și îmi imaginez chestii și mă gândesc.
Eu, ca unul care a slăbit și pot să privesc de sus de pe scara rulantă, mă gândeam: Bă, serios? Nu simți că e ceva în neregulă în viața ta?
Ți s-a făcut fomiță și aveai nevoie de o gustărică și tot ce ai putut să faci a fost să bagi în tine niște făină cu ulei?”, a declarat George Buhnici, la „Aproximativ discuții” cu Gojira.

Nu stiu de ce, dar individul asta nu mi-a provocat niciodata o simtire de bine, o simtire de „uite ca incearca sa iti transmita ceva folositor”. Nu reusesc sa inteleg cum ajung unii „influenceri”, nu reusesc sa inteleg de ce nu isi asculta oamenii instinctele, care mie, la vederea individului, imi spun „inchide, nu are ce sa iti spuna”…