- Publicitate -

O ploieșteancă a rămas pe aeroportul din Lisabona după ce Blue Air i-a vândut bilet fără loc: ”Bătaie de joc!”

O ploieșteancă își va prelungi forțat șederea în Lisabona după ce compania Blue Air i-a vândut un bilet la cursa spre București fără…loc.

Zi de coșmar pentru o ploieșteancă după ce a ajuns, astăzi, la aeroportul din Lisabona pregătită să vină acasă cu o cursă Blue Air.

- Publicitate -

Alexandra V. ne-a povestit ce i s-a întâmplat: ”Mi-am cumpărat încă de acum trei luni, online, un bilet la Blue Air pentru București-Lisabona și retur. Astăzi trebuia să revin acasă cu cursa T861GZ, însă după ce am făcut check-in ul la aeroport, pentru că nu se poate online, am constat că nu am loc! Practic, cei de la Blue Air au vândut mai multe bilete la această cursă decât erau locurile în avion”.

Tânăra a încercat, în zadar, să obțină informații de la compania de zbor, fără niciun succes.

- Publicitate -

”Am rămas în aeroport fără să am cu cine să vorbesc deoarece cei de la Blue Air nu au ghișee și la telefon îmi răspunde un robot care îmi închide după ce îl ascult. Cine le dă voie să vândă bilete fără loc? O să fac plângere la OPC, însă până atunci sunt nevoită să-mi găsesc cazare pentru că următoarea cursă Blue Air de la Lisabona la București este abia peste două zile. Nici nu știu dacă biletul cumpărat va fi valabil sau dacă trebuie să cumpăr altul. În situația mea au mai fost alți doi pasageri. Este o mare bătaie de joc!” ne-a transmis cititoarea.

FOTO: Pe biletul de avion nu figurează numărul locului alocat pasagerei

Fenomenul”overbooking”

Se ajunge în situația aceasta atunci când operatorii au vândut mai multe bilete decât locuri, sperând că vor fi pasageri care nu vor ajunge la aeroport la data și ora îmbarcării. Acest fenomen este ilegal, iar regulamentele internaţionale prevăd compensări băneşti pentru situația în care pasagerul nu se poate îmbarca din acest motiv.

- Publicitate -

Despăgubirile variază între 250 şi 600 de euro şi se acordă în raport cu destinaţia ratată, însă procedura obținerii lor este dificilă și de lungă durată.

Blue Air, amendată de ANPC

Reamintim că Blue Air a fost amendată de ANPC pentru că a anulat 11 mii de zboruri anulate în doar un an.

ANPC a precizat că Blue Air, care este o companie românească, a anulat, în perioada 30.04.2021 – 30.04.2022, 11.289 de zboruri, pentru care erau făcute 178.405 rezervări, în valoare totală de aproximativ 66,5 milioane de euro, de către consumatorii din 20 de state membre ale Uniunii Europene.

- Publicitate -

ANPC a primit 924 de reclamații cu privire la activitatea Blue Air.

În plus, ANPC interzice companiei să mai pună la dispoziția călătorilor, pe piață, “oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/mijloacele/resursele necesare efectuării acestora” și să restituie contravaloarea serviciilor anulate în termen de cel mult 10 zile.

Detalii aici: Blue Air a primit de la ANPC cea mai mare amendă dată în România unei companii – 2 milioane de euro

- Publicitate -

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum s-a transformat pârâul Dâmbu în ”Delta” din Ploiești 

Ploile căzute în ultimele săptămâni au schimbat radical peisajul...

De ce sunt atât de mulți pescăruși în Ploiești. Sunt un pericol? Explicațiile unui biolog

Pescărușii au devenit, în ultimii ani, o prezență obișnuită...

La o lună după lucrările Hidro Prahova, problema apei murdare din Șirna pare rezolvată

La robinetele localnicilor din comuna prahoveană Șirna curge în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -