- Publicitate -

Noi detalii despre minorul electrocutat pe vagonul unui tren, stația Ghighiu

La data de 9 iulie, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi au fost sesizați despre faptul că un tânăr în vârstă de 14 ani, din municipiul Ploiești s-ar fi electrocutat în apropierea unei căi ferate.

În baza celor sesizate s-a format echipă operativă care s-a deplasat la fața locului constatând faptul că minorul s-ar fi electrocutat după ce s-a urcat pe vagonul unui tren, în zona stației Ghighiu.

- Publicitate -

Întrucât minorul a suferit vătămări corporale, acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Citește și: 12 cetăţeni, străini şi români, depistaţi cu droguri în prima noapte a festivalului Neversea

La acest moment, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

- Publicitate -

În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Citește și: „Destabilizare globală, foamete şi migraţie în masă în următorii doi ani”, avertizează ONU

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Voxpublica

Cine-i face dreptate lui Paul, tânărul ucis pe trecerea de pietoni din Câmpina?

În 2022, Paul Dragomir, un adolescent din Câmpina, era...

Tu primești pensie specială, ca să îți faci meseria pentru care ai oricum salariu?

Halucinanta plângere penală formulată de CSM împotriva vicepremierului Oana...

Ce cap de lup dacic i-a dat în gură Dragnea lui Grindeanu

Astăzi, mare congres mare la PSD. Candidat unic la...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -