La fel ca în pandemie, Guvernul insistă că vine în întâmpinarea nevoilor românilor cu o măsură pe care o consideră foarte bună pe timp de criză. În fapt, aceasta este doar o amăgire, pe o perioadă de maxim nouă luni, după care situația celor care au rate se va agrava prin prisma faptului că vor avea și mai mult de plată decât în prezent.
”Posibilitatea” amânării plății ratelor nu prelungește durata contractului pe care îl aveți cu banca, cu echivalentul lunilor pe care ați decis să le amânați. Practic, cele maxim 9 luni de suspendare de plăți se constituie într-un nou credit, la care plătiți inclusiv dobândă la dobândă.
Vorbim, așadar, despre capitalizarea dobânzii la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare.
Nicolae Ciucă: „Începem şedinţa de Guvern în care vom continua să adoptăm măsurile care sunt cuprinse în planul Sprijin pentru România şi în acest sens vom aproba astăzi suspendarea plăţii ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni, măsură de care vor beneficia atât persoanele fizice, cât şi firmele, care întâmpină greutăţi generate de creşterea preţurilor şi a tuturor elementelor care ţin de inflaţia pe care o resimţim cu toţii.”
Citește și AICI despre capcana amânării plății ratelor.
Este drept că maxim 9 luni păreți scăpați de o presiune financiară în condiții de criză, dar costurile ulterioare vor pune o presiune și mai mare într-un viitor și așa impredictibil.
