Voucherele pentru persoanele care se vaccinează vor fi acordate și anul acesta. Beneficiarii vor primi însă banii pe un card, nu sub forma unor tichete de masă ca până acum.
Potrivit legislației în vigoare, persoanele care se vaccinează cu schema inițială (primele două doze Pfizer, Moderna sau Astra Zeneca sau doza unică Johnson&Johnson) vor primi și în 2022 câte 100 de lei.
Dacă anul trecut s-au acordat sub forma unor tichete de masă, anul acesta banii vor fi virați pe un card.
Informația a fost confirmată pentru hotnews.ro de către președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, dr. Raluca Zoițanu.
”Deşi au fost nişte discuții în decembrie, totuşi nu s-a schimbat de la 1 ianuarie 2022 legea bonurilor de masă de 100 de lei pentru persoanele care se vaccinează cu schemă completă (o doză Johnson, două doze Pfizer/Moderna). Şi este bine că nu s-a schimbat, pentru că înseamnă că cei 60% dintre românii nevaccinați şi care se tot gândesc dacă să se vaccineze pot să fie încurajaţi şi cu aceste bonuri. Pentru foarte mulți dintre ei 100 lei chiar contează. Furnizorul de tichete de masă că s-a schimbat legea tichetelor, bonurilor, voucherelor de masă, cadou şi etc. şi de la 1 februarie 2022 se emit doar pe card, nu pe hârtie” a anunțat dr. Raluca Zoițanu.
Atenție! voucherele nu se acordă persoanelor care s-au vaccinat mai devreme de 3 septembrie 2021 sau cu doza a treia (booster).
În Prahova, tichetele de masă pentru persoanele vaccinate în toamna anului trecut au fost eliberate cu întârziere de câteva luni.
