Când spui 24 ianuarie, spui Mica Unire, dar spui și ziua lui Badea Cârțan, fiu de plugar, fără pământ și fără carte, devenit legendă vie. Este cunoscut ca „Dacul coborât de pe Columna lui Traian”, după ce, la 1896, pleacă spre Roma, pe jos, ca să cunoască originea neamului său. Din inițiativa Ligii Culturale Române, „ambasadorul în opinci” al poporului român a fost înmormântat în cimitirul de la Sinaia, iar pe crucea sa stau scrise următoarele cuvinte: „Aici doarme Badea Cârțan, visând la întregirea neamului său”.
Gheorghe Cârțan, cunoscut sub numele de Badea Cârțan s-a născut pe 24 ianuarie 1849 în comuna Cârțișoara, județul Sibiu.
Țăran român, analfabet în anii adolescenței, apoi autodidact, Badea Cârțan a învățat să citească în timp ce mergea cu oile la păscut. A luptat pentru independența românilor din Transilvania, inclusiv prin răspândirea cărților românești în satele din Ardeal, volume care erau aduse clandestin din România.
Se spune că a cărat, timp de peste 30 de ani, către Ardeal, peste munți, pe drumuri numai de el știute, peste 250.000 de exemplare de cărți scrise în limba română, în greutate totală de peste 20 de tone.
„Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”
În toamna lui 1896, el pornește, pe jos, către Roma pentru a așeza pe soclul Columnei Împăratului Traian un pumn de țărână și de grâu românesc, în semn de cinstire a eroilor căzuți în războaiele daco-romane.
După 45 de zile de drumeție, timp în care a rupt mai multe perechi de opinci, a ajuns la marginea orașului etern, pe care l-a salutat cu: „Bine te-am găsit, maică Romă”.
A adormit, cu misiunea îndeplinită, la poalele Columnei, iar a doua zi, când s-a trezit, în jurul lui erau strânși o mulțime de curioși. Presa din Roma a scris în ziua următoare: „Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”.
Badea Cârțan și-a petrecut ultimii ani din viață călătorind între Ardeal și România, fiind hăituit de autoritățile maghiare.
„Bade Gheorghe, ești un erou. Urmașii nu te vor uita!”
În iarna anului 1910, în timp ce se îndrepta spre Ardeal, Badea Cârțan a fost surprins de o avalanșă, care l-a ținut îngropat timp de trei zile, reușind să iasă cu mare greutate. Întâmplarea i-a produs o congestie pulmonară, însă, în primăvara lui 1911, acesta părea că și-a revenit.
În iulie pleacă din nou spre România, însă, la câteva zile, ajunge la Poiana Țapului, unde e găzduit în casa doamnei Lahovari, soția ministrului nostru la Roma. Aici este chemat un medic care realizează că zilele lui Badea Cârţan sunt numărate.
Scriitorul Mugur Gheorghe, care i-a privegheat ultimele clipe din viață, i-a spus: „Bade Gheorghe, ești un erou. Ai luptat toată viața ca nimeni altul, pentru țara și poporul românesc. Urmașii nu te vor uita!”.
La 7 august 1911, Badea Cârțan trece în eternitate, fiind înmormântat în costum mocănesc și cu căciulă ciobănească, în cimitirul din Sinaia. La 7 ani distanță de la moartea lui, i se înfăptuiește visul de-o viață: înfăptuirea Marii Uniri de la Alba Iulia.
sursa foto -Wikipedia
