Aleșii locali din Ploiești au aprobat, miercuri, impozite majorate cu până la 500% pentru zeci de clădiri și terenuri neîngrijite din municipiul Ploiești. Discuțiile din timpul ședinței au fost pro și contra, fiind propuse trei amendamente. Într-un final, după ce două imobile au fost eliminate din listă, proiectul a fost aprobat.
Proiectul de hotărâre a prevăzut majorarea, cu până la 500%, a impozitului, în 2022, pentru clădirile și terenurile neîngrijite în Ploiești. În timpul ședinței au fost propuse trei amendamente, unul dintre ele vizând excluderea din listă a două dintre imobile, pe motiv că situația a fost remediată.
Consilierul local Cristi Ganea a solicitat prorogarea, pe motiv că sunt câteva locații, în care proprietarii au gard, dar alții aruncă gunoiul. „Cei care sunt proprietari nu locuiesc în zonă. Nu putem să majorăm tuturor impozitul, dacă nu locuiesc acolo”, a susținut Cristian Ganea. Amendamentul nu a trecut însă.
La rândul său, consilierul local Robert Vîscan a propus un amendament prin care a solicitat eliminarea din listă a două imobile, situate pe strada Văleni și pe strada Traian, pe motiv că au fost remediate situațiile. Amendamentul a fost aprobat cu două abțineri și 19 voturi pentru.
Consilierii locali Alexandru Ștefan și Cristian Ionescu (Prahova în Acțiune) nu au participat la vot. De altfel, alesul local Alexandru Ștefan a motivat că sunt și clădiri ale Primăriei, dar și sedii de instituții publice în astfel de situații, anunțând că nu va vota proiectul atâta timp cât există instituții care pot sancționa astfel de cazuri.
Într-un final, proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 20 de voturi pentru și o abținere.
