În 50 de ani de comunism au murit mulți români. Este greu de cuantificat, pentru că au murit torturați, executați, de foame și frig sau prin oricare altă metodă cinică, comuniștii neavând scrupule față de cei care nu le împărtășeau ”valorile”. Este de bun simț să păstrăm și să cinstim memoria victimelor acelor brute analfabete, dar în ce context o facem?…
Au trecut 32 de ani de la revoluția din decembrie 1989. Unii îi spun revoluție, alții au mari rezerve în privința corectitudinii termenului, realitatea de după venind cu multe argumente că deși ne-am manifestat ca la o revoluție, practic am intrat într-un scenariu deja scris, cu final pecetluit cu mult timp înainte.
În fine, revoluție sau o combinație de revoltă stimulată de afară, cert este că tot românul zdravăn la cap și-a dorit libertatea. Ce visam atunci și ce avem azi…
Am înțeles cu greu libertatea și parcă nu era de noi să conviețuim într-o societate liberă în care democrația însemna să faci ce simți, ce vrei, fără însă a-i deranja pe ceilalți. Cam asta ar fi ”regula de aur a democrației”. Încă ne comportăm de parcă totul ni se cuvine, de parcă avem doar drepturi și niciodată obligații unii față de ceilalți, măcar la nivel de bun simț, de respect reciproc.
Acestă regulă de aur este însă pentru baza societății, căci la vârful ei a funcționat un cu totul alt sistem. Revoluția fusese confiscată de cei care dețineau informația, având în consecință puterea. Banii erau doar un instrument, căci toate relațiile comerciale externe se derulau prin firme controlate de securiști, brațul armat al comunismului.
Cine s-ar fi putut opune? NIMENI!
Nu aveai cum să lucrezi democratic împotriva unui sistem care și-a schimbat doar numele. FSNul de atunci era aceeași Mărie, dar cu pălărie aparent democratică. Poate au fost și oameni onești printre ei, care au crezut că pot schimba ceva, dar erau prea puțini și fără pârghii.
Votul era ușor de cumpărat cu promisiuni și un litru de ulei, foamea fiind întotdeauna cea care decide în fața rațiunii. Manipularea, ca instrument de lucru, a transformat electoratul într-o masă de manevră, demonizând pe oricine avea cea mai mică șansă să destabilizeze rețeaua de foști securiști și comuniști reformați.
Să nu ne mințim…
E prea târziu să mai credem că cineva o să plătească pentru cum at tras țara de sub fundul românilor. Să vorbești astăzi despre Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România este încă o dovadă de cinism, un teatru ieftin, atât timp cât tot ei decid, chiar și prin interpuși.
Și dacă tot s-a murit pentru democrație, pentru libertate, reflectați la ceea ce mai înseamnă libertatea în ziua de azi și veți realiza că sistemele politice, indiferent cum se numesc și cât de democratice se pretind, atunci când au un interes, găsesc rapid soluții pentru a suspenda drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
Cât mai valorează ceea ce decide poporul prin vot?
Doar două exemple: 1. Prin referendum (consultarea supremă a poporului) s-a decis reducerea numărului de parlamentari, de îmbuibați fără sens și limite, care funcționează ca o mașinărie de vot pentru greii care decid cu adevărat. Referendumul a trecut, românii au spus că vor un Parlament cu mai puțini indivizi, doar că niciodată nu s-a dat o para chioară pe ceea ce a decis poporul.
2. La ultimele alegeri s-a dat un vot pentru sancționarea fostei guvernări, cei care au câștigat prin alianță făcând-o nu pentru că aveau programe serioase, ci pentru că au promis că pentru o perioadă nu se vor mai repeta măgăriile din trecut. Are sens să mai dezvoltăm subiectul, dată fiind componența actualei alianțe?
Excelent articol, felicitari!
Să îmi aduc aminte de legea lustrației, cea care tacit a fost pusă la colț și uitat de ea. Hai sa o repunem pe tapet, poate oamenii nu mai sunt așa prosti că în ’89.