Ultima ședință a Consiliului Local Ploiești aduce o serie de rectificări de buget pentru mai multe instituții din subordinea Consiliului Local, dar și la Centrul de Creșă Ploiești, unde planează acuzația că anumiți angajați au furat din mâncarea copiilor. Culmea este că din bugetul local, pe lângă salarii, angajații au beneficiat, în 2021, inclusiv de spor de condiții de muncă, dar și de alte drepturi salariale.
Scandalul legat de furtul din mâncarea copiilor de la creșele din Ploiești a izbucnit în urmă cu două săptămâni când au fost efectuate mai multe percheziții atât la unitățile de învățământ unde au existat suspiciuni, cât și la domiciliul unor angajați.
Ultima ședință a Consiliului Local Ploiești include și propunerea de rectificare a bugetului local pentru Centrul de Creșe Ploiești, iar din anexe reiese clar că angajații de la unitățile de învățământ unde au planat acuzații de furt din mâncarea copiilor beneficiau, pe lângă salarii, și de sporuri pentru condiții de muncă, dar și de „alte drepturi salariale în bani”.
Astfel, conform proiectului de hotărâre, în anul 2021 fondul prevăzut pentru capitolul „cheltuielile de personal” a fost 7.607.500 de lei, existând propunerea ca suma să fie diminuată cu 14.000 de lei. Concret, din totalul prevăzut la acest capitol, 6,2 milioane de lei reprezintă salarii de bază.
În plus, însă, în 2021, personalul de la creșe a beneficiat inclusiv de sporuri pentru condiții de muncă, prevederea la început de an pentru acest capitol fiind de 551.000 lei. La rectificarea de buget se propune diminuarea sumei cu 4.500 de lei, suma rămasă pentru întreg anul strict cu această destinație fiind de 546.000 de lei.
Pentru alte sporuri, care nu sunt menționate în proiectul de hotărâre, suma prevăzută în 2021 a fost de 103.000 lei, iar la rectificare se propune o diminuare cu 1.000 de lei, suma finală alocată cu această destinație fiind de 102.000 lei.
În propunerea de buget de la începutul anului a mai fost prevăzută suma de 44.000 de lei, la capitolul „Alte drepturi salariale în bani”, iar la rectificarea de buget se propune diminuarea acesteia cu 5.000 de lei.
Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a anunțat că au fost efectuate 20 de percheziții la sediul a 7 instituții publice și la domiciliul a 13 persoane, angajate în cadrul acestora, bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de corupție și de serviciu, iar 26 de persoane au fost conduse la sediul unității de parchet în vedere audierilor.
„Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu anul 2017 și până în prezent, 6 persoane având calitatea de administrator a unor instituții publice și o persoană având calitatea de director și-ar fi însușit produse alimentare destinate preparării hranei copiilor dar și produse pentru igienizarea spațiilor unde se desfășurau activitățile antepreșcolare”, se preciza, la acea dată, în comunicatul emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Citește și: Fosta șefă a creșelor din Ploiești a fost pusă în libertate. Decizia este definitivă
