Medicul Amin Zahra de la secția de terapie intensivă a spitalului județean Ploiești a postat pe Facebook un mesaj ”altfel” cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Doctorul a făcut apel la responsabilitate pentru că pandemia nu a trecut.
Mesajul medicului ATI Zahra:
Doar câteva zile, ne mai despart de sărbătorile de iarnă, care vin la pachet cu: agitația, aglomerația, “nebunia aia” ce ne cuprinde, pentru a ne umple coșul, cu cumpărături și cadouri. Doar că bonus, avem și o pandemie.
Și pentru că pe canalele TV, ni se spune non-stop, cât de scumpă va fi masa de Crăciun, cât de scumpe sunt cadourile, brazii… Poate că a venit momentul să înțelegem că este o sărbătoare spirituală și nu o nebunie generalizată, o cheltuială inutilă cu o cină demnă de Spitalul de Urgență.
Citește și Medicul Amin Zahra: „Ajung la ATI pentru că s-au tratat cu tot ce au găsit pe Facebook, că doar e plin de „experți” acolo! Din respect pentru medici, măcar ai bunul simț și taci!”
Este o perioadă grea, și e greu să ne abținem de la niște obiceiuri, vizite, tradiții…Doar că, gândiți-vă, mai important este să rămânem sănătoși, să trecem peste pandemia asta.
Sărbători vor mai fi, și ar fi păcat, ca la anul, la masa de Crăciun să fie cu o farfurie mai puțin, doar pentru că “ne-am săturat” de restricții.
Dacă acum un an părea că mor doar cei în vârstă, cu alte boli, acum e un fel de ruletă rusească, unde oricine este expus la acest risc.
Vom trece peste pandemia asta, dar până atunci nu merită să-ți riști viața pentru nimic în lumea asta, mai bine respectăm niște reguli simple, decât să ajungem cu o sondă în gât sau și mai tragic “ambalați” într-un sac negru.
Eu vă doresc și îmi doresc sărbători liniștite, cu multă sănătate!

Eu nu pot pleca pe nicăieri de 4 ani mama mea e cu accident vascular pe dreapta imobilizata la pat și nici nu vorbește iar alt ghinion tata e încă in spital cu operație de ulcer și mai are și probleme cu inima și cu o frumoasa Ciroza iar dacă va fi nevoie sa stea și de sărbători în spital asta e poate ca e mai bine asa, asa ca merg cu Dumnezeu înainte sa depășim cu bine sărbătorile