Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a postat pe pagina sa de Facebook un amplu comentariu după incidentul produs zilele trecute în cabinetul de avocatură al senatoarei Diana Șoșoacă. O echipă de jurnaliști italieni de la postul Rai 1 acuză că a fost sechestrată și agresată de soțul senatoarei.
Postarea medicului Diaconu:
- Publicitate -
Cât timp o mai tolerează Parlamentul României pe Diana Iovanovici Șoșoacă, dar mai ales tulburările ei de comportament și pericolul pe care îl reprezintă?
Două reguli se aplică în psihiatrie: una care spune că nu e etic să diagnostichezi persoane cu care n-ai o relație medic-pacient, și care nu și-au dat consimțământul pentru asta.
Dar alta care spune că ești obligat să o faci, cu titlu de opinie profesională, când e vorba de capacitatea psihică, discernământul sau riscul de violență, pericolul pe care îl pune persoana cu pricina asupra unei alte persoane.
Cu atât mai mult dacă e vorba de o persoană publică, o persoană aleasă într-o demnitate publică, sau un reprezentant al statului român. Și cu atât mai mult cu cât, repetitiv deja, persoana cu pricina a agresat alte persoane.
Citește Mărturia jurnalistei din Italia, după ce a fost sechestrată și mușcată de soțul Dianei Șoșoacă. Noi imagini din timpul incidentului
Absolut anonimă până la cele mai recente alegeri parlamentare, Diana Șoșoacă a ajuns notorie (nu neapărat faimoasă) pentru histrionismele ei. Care histrionisme n-au luat niciodată tenta pe care, spre exemplu, o puteau realiza Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar sau Adrian Păunescu, Miron Cozma.
Diana Șoșoacă a luat cu totul alt drum, susținută de un veritabil alai, că vorbim de jurnaliști, că vorbim de oameni de rând, că vorbim de o rețea de propagandă.
Inevitabil acest drum s-a terminat într-o vânzoleală oarecare. Fie că a fost vorba de personalul de pază de la spitalul Nasta. Fie că a fost vorba de personalul sanitar de la Ruginești. Fie că a fost vorba, mai nou, de o echipă de jurnaliști Rai Uno veniți să-i ia interviu, este evident că parlamentarul Șoșoacă încalcă grav minime standarde ale comportamentului unui adult, darămite ale unui reprezentant ales al României în fața lumii.
Detaliile incidentului de ieri ar trebui să găsească mass-media de două ori solidară. O dată pentru că un jurnalist a fost agresat de un parlamentar. Și a doua oară pentru că, din genul acesta de știre, o subspecie a presei va face audiență, de-o manieră profund canibală.
România este oricum o țară unde, periodic, drepturile jurnaliștilor sunt încălcate, presa de investigație stă pe-o lamă de cuțit pentru că prea puțini îi apără.
Toți comentacii și trolli înjură și amenință pe cine se nimerește, dar uită că dacă intră la ananghie tot de presă se roagă să le spună și lor ”povestea”, doar doar o rezolva ceva. Mass-media a fost folosită drept hârtie igienică de aproape fiecare generație de politicieni, dar care când au avut presă, au fost pe val, dar când n-au mai avut presă, n-a mai știut nimeni de ei, iar cariera lor a fost rapid terminată.
Este genul de putere pe care presa îl poate manifesta. De ce nu a funcționat, până acum, această putere în cazul senatoarei Șoșoacă? Nu poate fi decât un singur răspuns, cu două sub-componente:
1. Produsul de presă ”Șoșoacă” face bani, vinde publicitate și atrage audiență. Este o exploatare la două capete, câștigă toată lumea. Dar asta compromite moral presa, și pune sever la îndoială nu libertatea ei, cât responsabilitatea cu care își manifestă această libertate.
2. Produsul de presă ”Șoșoacă” investește bani, ergo cumpără spațiu de emisie, drept urmare – din nou – presa are ceva de câștigat, fie asta cu compromitarea ei morală.
Mai sunt poate dintre aceia care spun că s-o marginalizezi pe Șoșoacă ar însemna să-i dai o aură de martir, și să-i radicalizezi și mai mult baza de susținere. Aiurea. Problema nu e cu nucleul dur dimprejurul ei, care este mult mai mic decât pare. Problema este cu inflamația cronică pe care o produce, cu atât mai mult cu cât din zona unor altfel moderați vor fi unii s-o aplaude, punctual, că a luat ”atitudine” când alții au tăcut. Și pentru asta au să-i ierte păcatele, că doar așa face românul: ”a (introdu aici acțiunea sau infracțiunea penală), dar a și făcut”.
Atâta vreme cât instituția cardinală a statului român care este Parlamentul permite comportamente precum ale Dianei Iovanovici Șoșoacă, și nu inițiază procedurile pentru ridicarea mandatului ei, Parlamentul României este complice, nu victimă.
Șoșoacă a abuzat, nu o singură dată, de privilegiile ei de parlamentar. Ce s-a întâmplat ieri putea fi prevenit dacă avocata Șoșoacă ar fi fost o simplă persoană privată, și nu un demnitar al statului român. Simplu spus, a făcut România de rușine o dată în plus, iar asta se răsfrânge asupra tuturor, fie că sunt simpatizanți ai ei, ori ba.
Psihopatologia dânsei nu e de natură să-i afecteze nici discernământul, nici înțelegerea contextului în care se petrece comportamentul său agresiv și violent. Dimpotrivă, înțelege dar îl preferă, îl utilizează drept joc subtil al auto-victimizării și, cel mai important, pentru a lăsa impresia puterii. Pe care putere, de fapt, n-o are decât cât timp poate demonstra că ”nimeni nu-i poate face nimic”. Cam la fel cum un huligan în curtea școlii bate alți copii că-i ta-su milițian, sau securist, sau lucrează la Județeană. Acesta e nivelul.
Cred că, lăsat nesancționat, incidentul acesta nu este decât un preambul al următorului, în care gradul de violență interpersonală nu se va mai reduce la niște îmbrânceli și injurii. Este una dintre abilitățile democrației de-a garanta mai mult decât drepturi și libertăți individuale, cât să protejeze cetățeanul de violența celui de lângă el, respectiv pericolul pe care îl reprezintă.
