Centrul comercial Value Center deschis vineri dimineață în zona de Sud a Ploieștiului nu are autorizație ISU la incendiu.
Potrivit ISU Prahova, retailerul menționat nu deține autorizație de securitate la incendiu. În data de 2 decembrie a fost semnat Procesul Verbal la terminarea lucrărilor.
Citește și: Cum arată Prahova Value Centre, noul mall din Ploiești. Imagini surprinse înainte de deschiderea pentru public
În această dimineață a fost depusă documentația în vederea obținerii autorizației de securitate la incendiu. Pe cale de consecință vor fi dispuse măsuri pentru respectarea prevederilor legale.
Observatorul Prahovean a solicitat reprezentanților Prahova Value Center un punct de vedere cu privire la acest aspect iar aceștia au precizat:
„Cadrul legislativ permite funcționarea unei construcții în care este permis accesul public și în absența autorizației de securitate la incendiu, atâta timp cât sunt respectate cerințele fundamentale prevăzute în materia securității la incendiu.
Astfel, circumstanțele în care este interzisă operarea construcțiilor în absența autorizației de securitate la incendiu sunt prevăzute limitativ de legislație, aplicându-se doar construcțiilor care funcționează cu încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, neasigurarea stabilității elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului și fumului în interiorul edificiului și la vecinătăți.
Centrul Comercial respectă întocmai cadrul legislativ pentru operare în absența autorizației de securitate la incendiu, neîncadrându-se în niciuna dintre cazurile expres prevăzute de lege unde funcționarea este interzisă în absența autorizației de securitate la incendiu.
În acest sens, precizăm că în data de 2.12.2021 recepția la finalizarea lucrărilor de construire a Centrului Comercial a fost admisă fără observații conform procesului verbal de recepție încheiat în prezența autorităților competente.
Semnarea procesului verbal de recepție certifică, printre altele, asigurarea numărului minim de căi de evacuare și faptul că echipamentele, instalațiile de stingere a incendiilor, de detectare, semnalizare și avertizare au fost realizate conform cerințelor legale.
Obținerea autorizației de securitate la incendiu reprezintă o procedură administrativă ce va fi finalizată în scurt timp, toate demersurile prevăzute de lege fiind realizate în această privință.”
*Informația cu privire la lipsa autorizației ISU a fost prezentată pentru prima dată de actualitateaprahoveana.ro

Sa fim serioși…cate spitale au autorizație? Va legați de orice sa dați o știre de doi lei.
Decand cu ” Colectivul „, ISU, MISU si PISU nu mai dau aprobari pentru NIMIC! Regulile lor sunt intocmite si aplicate de incompetenti. care se tem de raspundere ca de dracu`. Stau si ma-ntreb: acum jumatate de secol, functionau magazine, cinematografe, teatrul, filarmonica, plus scoli si licee. N-am vazut extinctoare, galeti si tarnacoape, insirate pe culoare. Si n-a avut loc niciun incendiu. Cred ca aprobare ar trebui data personalului angajat la pompieri. Nu ma refer la cei care sting incendii, ci la sefi, sefuletii si sefutii, cu salarii babane, care freaca menta.