Polițiștii din cadrul Poliției orașului Slănic au fost sesizați, sâmbătă, de către o femeie din comuna Aluniș, despre faptul că ar fi fost lovită de soț care se manifestă recalcitrant și care a distrus mai multe bunuri din locuință.
În baza sesizării, imediat, s-a constituit echipă operativă care s-a deplasat la fața locului constatând faptul că bărbatul ar fi distrus prin incendiere mai multe bunuri din locuință, amenințând-o totodată pe soție cu un obiect tăietor înțepător, aflându-se sub influența alcoolului.
„De asemenea, polițiștii l-au identificat pe bărbat conducând autoturismul personal pe un drum comunal de lângă locuința sa, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză, potrivit IPJ Prahova, se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violență în familie, distrugere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
