Aleșii locali au aprobat, joi, cu majoritate de voturi instituirea, la Ploiești, majorarea taxei speciale de salubritate pentru ploieștenii fără contract, dar și pentru cei care nu figurează în contracte, cât și pentru agenții economici care nu au contract.
Taxa specială este de 18,89 lei/persoană/lună pentru persoanele fizice fără contract și de 833,82 de lei/lună pentru persoanele juridice fără contract de salubritate.
- Publicitate -
Potrivit datelor care au stat la fundamentarea proiectului, la nivelul municipiului sunt aproximativ 50.000 de gospodării în cadrul cărora figurează contribuabili care nu sunt declarați în contractele încheiate cu operatorul de salubritate, pentru fiecare imobil, respectiv 4.000 de gospodării din Ploiești pentru care nu s-au încheiat contracte și aproximativ 400 de persoane juridice care nu au contracte.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu majoritate de voturi.
- Publicitate -

Noaptea mintii…alesilor locali ! Majorati tarifele…dar gunoiul cine il ridica, mai ametitilor ?!?