Asociația Energia Inteligentă a dezvăluit că de aproape 18 ani, o categorie de pensionari, adică cei din sectorul energiei, beneficiază de o cotă de energie electrică gratuită. Este vorba de 1200 de kWh/an.
În anul 2003 prin HG 1041 s-a stabilit că persoanele pensionate din unităţi care au apartinut fostului Minister al Energiei Electrice, Regiei Autonome de Electricitate „Renel”, Companiei Naţionale de Electricitate – S.A. beneficiaza de o cotă de energie electrica gratuită de 1.200 kWh/an, care acoperă nivelul de consum al unui apartament care nu folosește energie pentru încălzire sau preparare apă caldă menajeră.
Această facilitate se acordă doar pentru consumul casnic, și dacă persoanele care au activat în domeniul energetic indeplinesc cumulativ urmatoarele condiţii:
a) s-au pensionat până la data de 30 septembrie 2000 din unităţi care au aparținut fostului Minister al Energiei Electrice, Regiei Autonome de Electricitate „Renel”, Companiei Naţionale de Electricitate – S.A. şi s-au desprins din acestea, prin acte normative;
b) la data pensionarii, persoanele respective trebuie să aibă o vechime în aceste unităţi de minimum 15 ani, până la data desprinderii din fostul Minister al Energiei Electrice, Regia Autonoma de Electricitate „Renel”, Compania Naţionala de Electricitate – S.A.
De asemenea se acordau aceste drepturi persoanelor pensionate din activitatea nucleara dacă s-au pensionat anterior datei de 1 august 1998, data reorganizării Regiei Autonome de Electricitate „Renel”. Citește continuarea AICI

Sa plateasca cum platesc si eu ,ce atitea mizerii cu fel si fel de angajati.