- Publicitate -

Un ploieștean a fost reținut după ce a încălcat ordinul de restricție. S-a dus acasă la fosta concubină pe care a terorizat-o

Un ploieștean a fost reținut pentru nerespectarea ordinului de protecție. Deși avea interdicție de a se apropia la mai puțin de 100 de metri de fosta concubină, bărbatul s-a dus acasă la ea pentru a o convinge să se împace. Femeia a sunat la 112.

Comunicatul IJP Prahova:

- Publicitate -

La data de 26 septembrie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către o femeie, despre faptul că, la data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 20.00, la ușa apartamentului său s-a prezentat fostul concubin, solicitându-i să vorbească cu aceasta.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, în luna august, față de bărbat a fost emis un ordin de protecție, prin care este obligat, pentru o perioadă de șase luni, de la data emiterii ordinului, la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri, față de concubina sa și față de locuința acesteia.

- Publicitate -

Bărbatul în cauză a fost identificat și condus la sediul poliției, iar în baza probatoriului administrat a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat unității de parchet, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție.

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Clădire aflată la un pas să se prăbușească peste trecători în centrul Ploieștiului

Una dintre clădirile vechi ale Ploieștiului stă să cadă...

Harta fântânilor arteziene din Ploiești. Unde te poți răcori în vara lui 2026

În zilele toride de vară, fântânile arteziene din Ploiești...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -