Dorind să ne plimbăm puțin, am făcut în weekend o ieșire de câteva ore pe Valea Doftanei cu scopul să atingem Vârful Secăria, un fel de Everest pentru sedentarii de noi…
Am evitat Valea Prahovei și am ales căi mai puțin bătute. Așa am ajuns la drumeția pe Secăria.
Că peisajele sunt de vis, poate spune oricine care a ajuns acolo măcar o dată în viața lui. Că drumul merită cu prisosință pentru tot ce ți se deschide în fața ochilor de sus, iarăși poate confirma oricine.
Din păcate însă, așa cum tot ce ne înconjoară trebuie să poarte amprenta conaționalilor, nici zona Secăriei nu a fost ratată.
Urmele lipsei de civilizație la tot pasul
Încă de când te dai jos din mașină în parcarea de la carieră, te izbesc gunoaiele aruncate peste tot.
Nu, nu vorbim de munți de gunoaie depozitate ca în Ploiești, ci de cele aruncate ici-colo, așa, ca să scape lumea de ele.
Cum te uiți de jur împrejurul tău dai invariabil cu ochii ba de un PET, ba de o cutie de bere, ba de hârtie, ba de un șervețel umed și câte și mai câte.
Pe măsură ce începi urcarea, aceste gunoaie se răresc, semn că aceste scursuri, care țin să își lase resturile peste tot, nu au suficient suflu pentru a se aventura prea departe de confortul mașinilor lor.
Dar nu contează asta, sau contează mult prea puțin. Până la jumătatea drumului cel puțin, e imposibil să te uiți în vale și să nu dai cu ochii de resturi.
Pur și simplu nu pot înțelege de ce este atât de greu pentru unii să păstreze ce au de aruncat până la primul coș de gunoi. Oare este atât de greu ca acel PET sau acea cutie de bere să nu fie aruncată pe loc în momentul în care a fost consumată?
Degeaba urlă toți în stânga și în dreapta că, vai, cât de murdar este totul în jurul lor. Și, tocmai pentru că este murdar, își închipuie că „ce mai contează un PET în plus?”
Omul sfințește locul sau… îl pângărește
Da, este murdar. La noi în județ poate că mult mai murdar decât în altele, dar asta ni se datorează.
Este așa greu ca fiecare să aibă grijă de propriul gunoi? Nu cere nimeni nimănui să curețe după alții, dar, dacă vezi că alții fac, de ce faci și tu???
Este imposibil ca, de fiecare dată când pleci într-o plimbare, să iei la tine o „pungă pentru gunoi”? Oare câți fac asta?
Și eu, recunosc, mai uit să iau, dar improvizez.
Când am ajuns sus, pe vârf, am fumat o țigară. Am stins-o și, pentru că nu aveam unde să o depozitez, am scos șervețelele dintr-un pachet și am pus-o în punguță. Acasă am aruncat-o.
Sticlele de apă, deși consumate, le-am adus acasă și le-am pus în punga cu PET-uri pentru reciclare.
E atât de greu să nu ne lăsăm urmele peste tot pe unde trecem?
Cel mai tare gunoi din parcare: absorbante zilnice
Prima dată când am avut de a face cu produse de igienă intimă aruncate în mediul înconjurător a fost acum câțiva ani la mare, pe litoralul nostru. Atunci, juniorul familiei, în timpul unei bălăceli, a scos din apă ceva cu fir și se uita mirat oare ce comoară o fi găsit.
Acela a fost momentul care m-a făcut să renunț definitiv la litoralul nostru în sezon.
Acum, la Secăria, de cum am coborât din mașină, am dat cu ochii de un absorbant amestecat cu praf.
Discret, i-am făcut semn soțului atrăgându-i atenția la picioarele noastre. Am ridicat amândoi din umeri. După nici 2 minute vine la mine: „Să știi că nu e aruncat, sunt mai multe. Probabil i-o fi zburat vreunei tute punga cu tampoane…”
Pfoai, și atunci m-au apucat spumele. Păi adică cum?!?!? Dacă nu sunt folosite asta nu înseamnă tot gunoi? Dacă ți-a zburat vântul punga sau cutia cu absorbante, le lași acolo? Nu le strângi?!?! Ok, îmi închipui că ești conștientă și nu le mai folosești, dar nu le lași acolo. Le strângi și le arunci la gunoi când ai ocazia, nu?!?!
Masochismul de a face poze gunoaielor
De ceva vreme încoace, mai exact de când Ploieștiul este sufocat de criza gunoaielor, am un obicei „prost”, spun cei din jurul meu: Fac poze gunoaielor (nu celor umane, ci celor produse de acestea).
De unde vine acest imbold? Nu știu. Poate în prostia mea îmi închipui că, făcând asta, arătând altora în ce hal am ajuns, determin pe viitor comportamente diferite. Poate că măcar un om, un singur om, va lua în considerare un comportament diferit când va vedea respectivele poze.
Trăim cu toții în același spațiu. Nu este corect față de ceilalți să nu lăsăm lucrurile așa cum le-am găsit, mai ales atunci când vorbim de natură.
De ce trebuie să vin eu și să privesc la doza ta de suc când eu am venit să privesc iarba… în care se află doza ta de suc? Și exemplele pot continua…
Weekendul trecut am mai ajuns și în noul parc de la Brazi. Și acolo se aplică același principiu inversat: omul pângărește locul.
Oare avem vreo șansă să ne civilizăm vreodată?
