Despre Ploieștiul său spunea așa: „Când urbea mea natală mă primește cu brațele deschise și taie vițelul cel gras, cum pot eu să-i răspund? Cu slabele mele puteri, prin ceea ce îmi este mai la îndemână, prin muzică!”. A făcut din orașul în care s-a născut singura localitate din România ce are propria simfonie, „Simfonia Ploieșteană”. A fost și rămâne considerat al doilea mare compozitor de geniu al unui neam, cel român, după George Enescu. Paul Constantinescu cel de numele căruia se leagă Filarmonica din Ploiești, Muzeul Memorial, Corala și asociația Culturală ce îi poartă numele, se înscrie în prima linie a marilor artiști români, un om înzestrat de Dumnezeu cu haruri multiple, cel mai elocvent fiindu-i, evident nemăsuratul talent muzical.
A văzut lumina zilei într-o zi de vară a lui 1909, pe strada Elena Doamna, la numărul 63, parohia Sfânta Treime. S-a născut într-o familie de intelectuali, din tată farmacist – veteran de război și o mamă institutoare, distinsă de primul rege al României, Carol I, cu două importante decorații.
Elogiat de marii cronicari muzicali ai vremii
Școala primară și liceul le-a urmat în orașul pe care l-a iubit cel mai mult și căruia i-a închinat numeroase lucrări: Ploiești. La numai 22 de ani, al doilea opus al său, Suita românească, a fost premiată la Concursul de compoziție, George Enescu. Un an mai târziu, ploieșteanul de geniu devine membru al Societății Compozitorilor Români, iar la 25 de ani se poate mândri, deja, cu o operă ce are premiera pe scena Operei din București. Cinci ani mai târziu, Paul Constantinescu, era elogiat de cronicarii muzicali și premiat pentru poemul coregrafic Nuntă în Carpați.
Un artist desăvârșit, o apariție spectaculoasă pe scena muzicii românești, un vizionar al timpului său
Ploieșteanul, născut cu muzică în sânge, urmează Conservatorul din București, iar din 1933 până în 1935 își perfecționează studiile muzicale la Conservatorul din Viena, alături de mari artiști ai lumii. Revine în țară și este profesor de armonie, contrapunct și compoziție, mai întâi la Academia de muzică religioasă, iar, mai târziu, la Școala de muzică militară și Conservatorul din Capitală, la acesta din urmă fiind pedagog vreme de 18 ani.
Operele sale au fost interpretate atât în țară, cât și dincolo de granițe. Soliști importanți i-au abordat creațiile, printre aceștia numărându-se violoniștii Ștefan Gheorghiu, Ștefan Ruha, pianiștii Paul Baumgartner, Sylvie Mercier, harpista Liana Pasquali, soprana Lucia Stănescu sau baritonul David Ohanesian.
Paul Constantinescu a supraviețuit schimbărilor politice ale vremii sale, împreună cu muzica sa pe care a făcut-o cunoscută și recunoscută în țară și străinătate. A primit distincții atât de la regi ai României ( Carol al II-lea și Mihai I), cât și de la diferite autorități ale perioadei respective. Ploieșteanul de numele căruia, astăzi, se leagă importante instituții de cultură din oraș, a avut o carieră cu suișuri și coborâșuri, cu situații tensionate, mereu, însă, compensate cu succese răsunătoare.
Cu un uriaș talent muzical, literar și artistic, Paul Constantinescu și-a înscris numele în galeria compozitorilor de renume ai României. Lucrările sale rămân dovada unui interes deosebit pentru cântecul popular și muzica bizantină, a echilibrului dintre rigoare, inspirație și măiestrie, iar imaginea sa este cea a unui compozitor tradițional, dar emblematic pentru muzica românească de secol XX.
Paul Constantinescu, omul ce a făcut să răsune muzica pe cele mai înalte culmi și scene ale țării și lumii, se stinge într-o zi friguroasă de iarnă, în 1963, la doar 54 de ani, în ceea ce era atunci Republica Populară Română. Lasă în urma sa rezultatele unei munci titanice închinate mereu, cu un desăvârșit talent și sclipire de geniu, muzicii.
