- Publicitate -

Un bărbat din Măneciu a amenințat că va produce o explozie în imobilul unde locuiește. Intervenție a polițiștilor și luptătorilor SAS Prahova

Polițiștii Postului de Poliție Măneciu au fost sesizați, marți, în jurul orei 16.00, printr-un apel 112, de către un bărbat, în vârstă de  63 de ani, care amenința cu faptul că va produce în mod intenționat o explozie, în imobilul în care locuiește cu ajutorul a 6 butelii cu gaz. Bărbatul se află în custodia Poliției.

La fața locului, potrivit IPJ Prahova, au acționat polițiști și luptători SAS Prahova, împreună cu luptători din cadrul S.I.A.S.-I.G.P.R., sprijiniți de lucrători ISU, care au îndepărtat pericolul iminent.

- Publicitate -

„La acest moment, persoana în cauză se află în custodia Poliției”, a anunțat IPJ Prahova. Față de acesta vor fi dispuse măsurile legale, bărbatul nefiind la prima faptă de acest gen.

În luna ianuarie a anului curent, bărbatul a sesizat Poliția cu privire la faptul că își va incendia autoturismul, la fața locului acționând polițiștii.

- Publicitate -

„Doar în cursul anului 2021, persoana în cauză a efectuat aproximativ 20 de apeluri prin SNUAU 112, invocând diferite motive nefondate, fapt pentru care a fost sancționat contravențional”, a anunțat IPJ Prahova.

Foto cu caracter ilustrativ

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -