- Publicitate -

Corespondența dintre Primăria Ploiești și președintele unei asociații de proprietari care a cerut reabilitarea zonei din jurul blocului: ”M-au trimis după semințe!” FOTO

Președintele Asociației de Proprietari Bloc 105D din Ploiești a solicitat Primăriei Ploiești, în numele locatarilor din cele 80 de apartamente, reabilitarea domeniului public din zona străzilor Vitejilor, Aviatorilor și Spătar Milescu. În adresele transmise autorităților locale, Costin Nisipeanu a explicat că parcarea, aleile și trotuarele se află într-o stare deplorabilă, plină de gropi, zona nefiind modernizată de aproape 40 de ani. FOTO la finalul articolului.

Corespondența a început pe 8 februarie, când reprezentantul locatarilor a transmis următorul document Primăriei Ploiești în care a explicat situația:

- Publicitate -

Răspunsul primit de la Primăria Ploiești, după o lună, a fost unul ”standard”:

Nemulțumit, ploieșteanul și-a încercat din nou norocul și a cerut explicații în luna mai:

- Publicitate -

Răspunsul primit de la autoritățile locale a fost aproape identic cu primul:

Concluzia ploieșteanului: Așa cum reiese din documentele transmise, cei de la primărie m-au trimis după semințe. Va rog să expuneți publicului ploieștean această problemă și modul defectuos prin care Primăria Ploiești prin compartimentele sale de specialitate răspunde solicitărilor ploieștenilor.

 

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. cu aceste notificari este bine in campania electrorala sa iasa oamenii cu ele ptr a vedea indiferenta autoritatilor fata de cetateni.ei nu vor decat voturi si birouri calde platite baban.doar e democratie ce drak.
    restul sunt palavre

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Mihai Polițeanu, reacție dură după acuzațiile PSD: „Se folosesc de tragedii ca să împroaște minciună”

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a reacționat după comunicatul PSD...

Clădire aflată la un pas să se prăbușească peste trecători în centrul Ploieștiului

Una dintre clădirile vechi ale Ploieștiului stă să cadă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -