- Publicitate -

Imagini din Parcul Mihai Viteazul din Ploiești – Foto

Ploieștenii merită un oraș frumos, după ani de zile în care parcurile și locurile de joacă au oferit doar o imagine dezolantă. Parcul Mihai Viteazul, străjuit de o parte și de alta de strada Gheorghe Doja și de Bulevardul Republicii, începe, încet-încet, să-și schimbe fața. Imagini la finalul textului.

Chiar dacă primăvara a fost capricioasă, angajații de la Servicii Gospodărire Urbană (SGU) Ploiești au reușit să execute mai multe lucrări peisagistice în Parcul Mihai Viteazul din Ploiești.

- Publicitate -

Pista de bicicletă a fost refăcută, iarba a fost cosită, iar în mai multe zone au fost plantate flori.

Vorbim de lucrări absolut normale când vine vorba de întreținerea spațiilor verzi, care nu implică un efort bugetar substanțial, dar care au schimbat fața aleilor din Parcul Mihai Viteazul din Ploiești.

- Publicitate -

„Dacă la capitolul bile albe pot fi menționate implicarea pentru întreținerea spațiilor verzi, dar și refacerea pistei de biciclete, o bilă neagră rămâne modul în care arată fațada soclului statuii Mihai Viteazul, care necesită de ani buni o reabilitare completă”, ne-a scris cititorul Observatorulph.ro care ne-a trimis la redacție mai multe imagini din Parcul Mihai Viteazul.

Citește și: Modernizarea locurilor de joacă și a parcurilor, pe lista de priorități în 2021, la Ploiești

 

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Este adevarat ce scrie cititorul nostru.
    Si eu am trimis poze cu dezasroasa strada, Prahovei. Va rog sa faceti un articol si cu aceasta strada, poate sensibilizati autoritatile sa o reabiliteze

  2. L-au cosmetizat dar pentru pensionari nu s-a făcut nimic,un spațiu unde să se joace șah sau table,unele bănci din foișoare sunt rupte, aici au o vină și cei care ar trebui să mențină liniștea și ordinea,mai ales seara și noaptea,dar pe care nu-i vezi mai deloc.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -