Primăria comunei Mănești, Prahova, anunță că procedura pentru cadastru gratuit pentru terenurile intravilane și extravilane este în plină desfășurare.
Anul trecut, primăria comunei Mănești anunța cetățenii de începerea depunerilor actelor necesare pentru cadastrarea gratuită a clădirilor și a terenurile din localitățile componente.
Comuna Mănești beneficiază de cadastru gratuit, după ce Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a demarat licitația pentru înregistrarea gratuită a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară în 215 localități din România, 17 dintre ele fiind din Prahova.
Procedura pentru înregistrarea gratuită a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a fost iniţiată prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice, finanțarea acestor servicii fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional – Proiectul major privind „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.
Suprafața totală a terenurilor din Mănești, incluse în proiect, este de peste 3.000 de hectare.
„Este o procedură migăloasă, care necesită multă atenție, multe hârtii… S-au depus eforturi mari pentru ca toate actele să fie în regulă și gata la timp. Sunt sigur că prin acest Program vom reuși să aducem niște venituri substanțiale pentru comuna noastră. Suntem printre cele 17 comune din cele 104, din Prahova, care au reușit să intre în acest program. Și în 2016 am primit fonduri, însă atunci întreaga procedură s-a desfășurat la Primărie, iar acum se desfășoară la ANCPI. Ne dorim cadastrarea întregii comune! Măsurătorile sunt în curs de desfășurare”, a declarat primarul comunei Mănești, Constantin Nițoi.
(P)
