“Telefon public”…Rostiți aceste două cuvinte în fața unui tânăr și veți realiza cât de bătrâni sunteți :) Copilăria noastră versus TikTok și Insta

“Telefon public”…rostiți aceste două cuvinte în fața unui tânăr născut la început de mileniu III și vă promit că veți realiza aproape instantaneu, citindu-i doar expresia feței…că nu mai sunteți atât de tineri.

Vă mai dau exemple : Garderoba de foaier, cișmea cu mâner, geamgiu, călimara, coșar, Brifcor, tutungerie (sau debit de tutun), calapod, sifonărie, oracol (nu cel din Delphi, ci jurnalul cu impresiile colegilor din anii terminali de școală) etc.

..sau: șotron, flori-fete-filme-sau-băieți, ruble, capace, lapte-gros-și-monopol, porcii, capra, etc.

În schimb, ei au acum Google, TikTok, Instagram, au on-line-ul dar și o dexteritate extraordinară în mânuirea tastelor…și nu este absolut nimic rău în asta. Eu îmi amintesc că prin anii ’90 mi-am scris primele texte la o mașină de scris mecanică, cu bandă textilă îmbibată în cerneala și deja mi se părea că sunt extrem de modern.

Noi, ne petreceam vacanțele la țară, ei merg acum la munte și se dau “cu placa”, noi mergeam cu caprele, oile sau vacile pe jariște, unde petreceam o zi întreagă în natură fără să ne plictisim, mâncam un colț de pâine cu brânză și câte o roșie șterpelită de prin grădinile din jur. Ei, ca să vadă animalele, merg la zoo iar apoi își consumă prânzul compus din taco, sushi, shaorma, nuggets, nachos sau tabouleh…

Noi făceam roșu în gat și guturai, uneori ne pricopseam și cu păduchi sau purici și scăpam de toate fie cu ceai de mușețel ori ventuze sau gaz lampant și pieptene din os. Ei în schimb, daca se julesc în genunchi suferă atacuri de panică, după un pick-nick prelungit dezvoltă alergii la ambrozie, dacă beau o cană de lapte de la țară identifică intoleranțe la lactoză iar dacă într-o locație nu au acces la internet cel mult o oră, intră în trepidații. Acum există tratate de “parenting” și “coaching” și deși noi prindeam în copilărie coropișnițele și rădaștele cu mâna, pentru insectar (deh…zoologia de-a VIII-a) acum este crud și “politically incorrect” să vătămăm insectele.

Noi, când juca echipa națională un meci de fotbal important, scoteam televizorul pe geamul prietenului de la parter și ne strângeam câte 40 să vedem meciul împreună doar pentru plăcerea de a ne manifesta frenetic trăirile din timpul partidelor, ei acum merg și “pun la pariuri”…simplu, rece, interesat și în mod obligatoriu…individual.

Noi, vara, plecam în gașcă la mare, cu cortul, fără bani. Pe tren, “mergeam cu Nașu’ “ iar la Costinești sau 2 Mai împărțeam 4 inși cate o felie de pizza și un Quick. Ei…merg la Mamaia, în club…și nu este absolut nimic rău în asta.

Azi, și lor și nouă ne lipsește în egală măsură, ceva. Încă nu știm sigur ce, dar simțim cu toții un gol imens în interiorul nostru; o neliniște tulburătoare ca atunci când suntem înaintea unui examen important sau ca atunci când ne suim în cabina unui lift necunoscut ori când suntem nevoiți să mergem la dentist.

Indiferent de vârste sau de generații, la noi toți se manifestă acel instinct de conservare care ne e adânc înrădăcinat în AND-ul ancestral; este dorința de supraviețuire care ne transmite șoptit tuturor că nu vom mai putea să fim cum am fost…dar omenește și cât mai firesc, continuăm să sperăm ca totuși va fi…

Și chiar daca ei, poate vor mai putea să se înghesuie vreodată într-un club de fițe de pe litoral, un singur lucru rămâne cert: noi nu vom mai putea niciodată să vorbim de la un…telefon public.