„La toți ni-i greu, dar nu la toți la fel…”, cam așa s-ar traduce impactul pe care pandemia îl are asupra fiecăruia din noi. În ziua de azi, când totul este limitat, când legile cu privire la igienă și distanțare socială ne guvernează pe toți, parcă sunt tot mai puține lucruri de făcut. Stăm și unora poate le priește, altora poate mai puțin, iar altora deloc.
Deja a sta în casă cu ochii în televizor sau „pe net” e o practică zilnică și nu cred că e și benefică. Hai să vedem câteva alternative…
Pentru că vremea nu e deloc prietenoasă, și nici nu se anunță a deveni în următoarea perioadă, din păcate tot activitățile „indoor” sunt în prim-plan. Așa că, deși nu prea avem de unde alege, putem găsi câte ceva de făcut ca să ne mai umplem serile și să mai scăpăm de televizor, știri sau Netflix.
Spectacole și divertisment
17 martie – La Filarmonica Paul Constantinescu se desfășoară începând cu ora 19:00 recitalul vocal-instrumental „Armonia Iubirii”. Un bilet costă 25 de lei și, pentru amatorii genului, poate fi o soluție pentru a mai ieși din monotonie.
18 martie – Teoretic, la Casa Sindicatelor vine 5GANG. Cum, nu știți cine sunt? Ăăăăă, nici eu! Dar numele lui Selly, care face parte din trupă, mi-a atras atenția. Știți, e puștiul acela care a tot apărut la televizor, mare vlogger. Dacă nu știți, întrebați-vă copiii. Eu așa am să fac. Sigur mă lămurește fiică-mea cine e Selly…
Ciudat este că, deși apare în programul Casei Sindicatelor, nu prea există în altă parte. Deci spectacolul ori e anulat, ori e reprogramat, ori… ceva, dar au uitat să îl scoată de acolo… ))).
Așa că, nu vă duceți! Sau, dacă vă tentează, dați un telefon înainte să vedeți exact care e treaba cu acest spectacol….Eu am sunat la numărul de pe site-ul instituției, dar nu mi-a răspuns nimeni. Poate voi aveți noroc…
19 martie – Teatrul Toma Caragiu propune spectacolul „Suflet Pereche” începând cu ora 18:30. În prim-plan se află Nico, iar spectacolul este unul muzical. Prețul unui bilet este de 32 de lei și se poate achiziționa online.
20-21 martie – Tot la teatrul Toma Caragiu prezintă spectacolul de teatru, de data acesta, „Descurcă lume”. Biletele se pot achiziționa online pentru spectacolul de pe 21 și costă to 32 de lei. Acțiunea se petrece în anii 40 și este o comedie de situație localizată pe Valea Prahovei, mai exact în Poiana Țapului. Poate că ar prinde bine puțină relaxare și rememorarea unor vremuri fără măști și pandemii.
De ce să ieșim când putem sta acasă?
În primul rând pentru noi! Deși nu mai sunt ieșirile ce au fost, ne pot ajuta să rămânem totuși conectați la viața „de afară”. Asta în principal. Dar oricine știe acest lucru.
În al doilea rând, atunci când toată această nebunie va trece (pentru că va trece mai devreme sau mai târziu) ar fi de-a dreptul trist să ajungem la concluzia că nu mai avem unde ieși pentru că toate s-au închis.
Dacă teatrele sau Filarmonica vor supraviețui cu siguranță, nu același lucru se poate spune despre micile afaceri. Patronii de localuri au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a se alinia cerințelor, dar, ca să supraviețuiască, au nevoie de clienți. Dar despre acest subiect vom vorbi în curând….
