Tanczos Barna, Ministrul Mediului, a lansat campania ‘Vinerea Verde-Stop!Azi, maşina stă pe loc!’, o iniţiativă care îşi doreşte să impulsioneze mobilizarea pentru un mediu curat, peste tot în ţară.
”Vom lansa un dialog cu primăriile pentru a instaura gratuitate pe mijloacele de transport în ziua de vineri.
Cred că am avea un impact pozitiv şi cu privire şi la celelalte zile ale săptămânii când va creşte cu siguranţă numărul persoanelor care vor alege mijloace de transport în comun şi aşa zisele pierderi, sau banii care nu se mai plătesc pe bilete în zilele de vineri, cu siguranţă vor fi compensate în celelalte zile ale săptămânii prin creşterea numărului persoanelor care vor alege soluţii alternative de transport.
Aceste măsuri ar trebui să ducă în primul rând la reducerea poluării în marile oraşe şi cu siguranţă vom avea susţinere şi din partea instituţiilor publice”, a declarat Tanczos Barna.
Ploieștenii cu venituri de până la 3000 de lei au avut parte de transport gratuit în perioada modernizării liniilor de tramvai din Ploiești (1 aprilie 2014 – 31 decembrie 2016), însă în urma unui control al Camerei de Conturi la TCE Ploiești s-a stabilit că bugetul local a fost prejudiciat cu aproximativ 5 milioane de lei.
