- Publicitate -

Hotărârea de desființare a unor posturi la Consiliului Județean Prahova, suspendată de Tribunalul Prahova. Angajații cer plata cheltuielilor de judecată

Propunerea privind reducerea unor posturi de la Consiliul Județean Prahova, ca de altfel și desființarea Direcției de Pază și a Direcției Județene de Plante, a fost contestată în instanță. Ieri, un prim grup de angajați ai Consiliului Județean Prahova au obținut, la Tribunalul Prahova, suspendarea actului administrativ, urmând ca joi, instanța să se pronunțe și cu privire la cererea adresată de alți angajați ai instituției. Pe rolul instanțelor se află și procesele de suspendare a hotărârilor de desființare a Direcției de Pază și Direcției Județene de Protecția Plantelor și Întreținere a Drumurilor Județene Prahova.

Totul pleacă de la faptul că, anul trecut, Consiliul Județean Prahova a aprobat reducerea unor posturi din organigramă.

- Publicitate -

Citește și: VIDEO: Restructurare masivă la Consiliul Județean Prahova. Dispar aproape 50% din posturi, inclusiv de șefi, iar două direcții se desființează

La data respectivă, angajații au atacat actul normativ și au obținut suspendarea acestuia. Mai mult au solicitat plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 20.280 lei.

- Publicitate -

Citește și: Instanța a suspendat hotărârea privind restructurarea personalului de la Consiliul Județean Prahova

În ianuarie 2021, aleșii județeni au aprobat o nouă hotărâre CJ privind  reducerea de personal la Consiliul Județean Prahova, bineînțeles cu mențiunea că actul normativ din 2020 a fost revocat.

La fel ca și anul trecut, angajații, constituiți în două grupuri, au solicitat la Tribunalul Prahova suspendarea noii hotărâri.

- Publicitate -

Primul proces a avut loc miercuri la Tribunalul Prahova, iar instanța a admis cererea de suspendare a hotărârii, decizia putând fi atacată cu recurs.

Decizia Tribunalului Prahova: „Admite în parte cererea de suspendare. Suspendă executarea hotărârii nr. 14/27.01.2021, emisă de Consiliul Județean Prahova, până la pronunțarea instanței de fond. Obligă pe pârâți, în solidar, la plata către fiecare reclamant a câte 10 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Prahova. Pronunțată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanței azi, 24.02.2021.
Document: Hotarâre  170/2021  24.02.2021”.

Astăzi, pe rolul Tribunalului Prahova se află un nou proces care are același obiect respectiv suspendarea hotărârii Consiliului Județean Prahova de reducerea a numărului de posturi.

- Publicitate -

Acestea nu sunt singurele procese aflate pe rolul instanței, având în vedere că și angajații de la Direcția de Pază, instituție propusă spre desființare cu data de 31 martie, au dat în judecată Consiliul Județean Prahova.

Citește și: Instanța a decis suspendarea hotărârii Consiliului Județean Prahova privind desființarea Direcției de Pază. Decizia nu este definitivă

Ultimul proces aflat pe rolul instanței vizează suspendarea hotărârii Consiliului Județean Prahova privind desființarea Direcției Județene de Protecția Plantelor și Întreținere a Drumurilor Județene Prahova. În acest caz, primul termen al procesului este pe 22 martie.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -