- Publicitate -

Actorul Bogdan Stanoevici a încetat din viață. Contestatar vehement al măsurilor anticovid, s-a infectat cu acest virus, însă a fost răpus de o infecție nosocomială, din spital

Bogdan Stanoevici avea 62 de ani. Fost ministru și fost director al Circului de Stat, actorul Bogdan Stanoevici a dus o luptă cumplită pentru viață, după ce s-a infectat cu coronavirus. Era internat la Institutul Inimii, unde a fost mutat de la spitalul „Sfântul Pantelimon”, după ce a fost diagnosticat cu Covid-19. Se pare că fatală i-a fost o infecție nosocomială, luată în spital.

Conform News.ro, a absolvit Institutul de artă teatrală şi cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. A jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, alături de nume sonore ale scenei româneşti. În primul an de facultate a debutat în film, sub îndrumarea şi atenţia profesorului său, Amza Pelea.

- Publicitate -

În perioada 1977-1979, a fost prezent în multe producţii cinematografice, de teatru şi de televiziune. A interpretat roluri în 13 lungmetraje, peste 15 filme de televiziune şi în zece spectacole de teatru.

Bogdan Stanoevici a fost numit ministru delegat pentru românii de pretutindeni, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în martie 2014. A fost şi candidat la alegerile prezidenţiale.

- Publicitate -

În luna noiembrie a anului trecut, el declara că este împotriva purtării măştii sanitare pentru prevenirea infectării cu SARS-CoV-2. La începutul lunii decembrie, el a fost diagnosticat cu Covid-19 şi starea i s-a agravat, fiind intubat.

Pe 24 decembrie, Stanoevici a fost preluat de la Spitalul „Sf. Pantelimon” din Bucureşti, unde a dezvoltat o infecţie nosocomială, şi a fost internat la Institutul Inimii, unde a fost trecut pe oxigenare extracorporală, intervenţie realizată prin procedura ECMO, cu scopul de a-i pune plămânii în repaos total pentru o perioadă de până la 15 zile.

sursa news.ro

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ploieștenii se plâng de mizerie în transportul public. Cine se ocupă de curățenia de la TCE?

Ploieștenii reclamă tot mai des curățenia din mijloacele de...

Invazie de fluturi în Ploiești. De unde vin milioanele de insecte care au acoperit orașul

Ploieștiul se confruntă în aceste zile cu o nouă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -