- Publicitate -

Studiu: 42% dintre români sunt mai furioși, mai triști și mai fricoși la finele lui 2020

Anul 2020 nu avea cum să nu lase urme adânci în viețile noastre, dată fiind criza majoră care ne-a schimbat stilul de viață, comportamentul social și felul în care privim ceea ce urmează.

Așa cum era de așteptat, la nivel internațional au fost efectuate numeroase studii, rezultatele acestora fiind baza de pornire pentru ceea ce trebuie să facem ca să revenim la normal.

- Publicitate -

Normalul este o noțiune destul de vagă, fiind adesea confundată cu nițiunea de obișnuință. Nu înseamnă că tot ceea ce făceam în mod ”normal” era bine, așa că putem profita de schimbările actuale pentru a corecta multe dintre obiceiurile nesănatoase.

Revenind la studiul la care făceam referire în titlu, acesta a fost realizat pe aproximativ 2.000 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 28 și 50 de ani, datele fiind analizate și interpretate de specialiști ai unui un consorțiu format din Institutul de Psihiatrie Socola, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie și Universitatea Transilvania.

- Publicitate -

42% dintre respondenți au raportat o înrăutățire a stresului, iar aproximativ o treime dintre respondenți au raportat o înrăutățire a nervozității.

68% din persoanele intervievate au estimat o creștere a timpului petrecut urmărind mijloacele mass-media, în încercarea de a gestiona situația.

Pentru femei, cele mai eficiente mecanisme de adaptare la Covid au fost găsirea de hobby-uri noi, utilizarea internetului și exercițiile fizice sau mersul pe jos.

- Publicitate -

Pentru bărbați, jocurile și intimitatea fizică / activitatea sexuală au fost strategii de gestionare mai importante a stresului decât în cazul femeilor, în timp ce în rândul femeilor, utilizarea internetului și a rețelelor sociale / interacțiunile sociale la distanță au fost mai importante decât pentru bărbați.

*datele studiului au fost publicate de Digi24

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -