- Publicitate -

Cum s-a produs accidentul de pe DN1, de la Bușteni. O femeie a ajuns la spital

Accidentul rutier a avut loc, luni dimineață, pe DN1, la Bușteni, după ce două autoturisme au intrat în coliziune.

- Publicitate -

Se pare că evenimentul rutier s-ar fi produs după ce unul dintre cele două autoturisme implicate ar fi pătruns pe contrasens.

Citește și: Accident pe DN1, la Bușteni. Trafic restricționat pe sensul Brașov – Ploiești

- Publicitate -

Astfel, potrivit primelor date, se pare că o femeie în vârstă de 46 de ani, care se deplasa la volanul unui autoturism din direcția Ploiești către Brașov, ar fi pătruns cu mașina pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un auto care era oprit în vederea efectuării unei manevre de viraj către stânga, pe o stradă secundară.

În urma impactului, o femeie în vârstă de 72 de ani, pasager în primul auto a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotes, rezultatul fiind negativ.

- Publicitate -

În zonă traficul rutier a fost restricționat pe sensul Brașov – Ploiești, pentru a permite intervenția echipajelor de salvare, circulația desfășurându-se, dirijat, pe celălalt sens de mers.

La această oră (10.00) traficul se desfășoară normal.

Foto cu caracter ilustrativ

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -