- Publicitate -

Bărbatul găsit mort la Hotel Prahova era cazat de două zile

hotel prahovaÎn această dimineață, angajații Hotelului Prahova din Ploiești au făcut o descoperire macabră, în timp ce intrau într-o cameră de hotel pentru a face curat: cadavrul unui client al hotelului zăcea întins în cameră.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, bărbatul se cazase la Hotel Prahova în urmă cu două zile, este din Ploiești și se pare că a murit din cauze naturale. ”Cadavrul aparține unui bărbat în vârstă de 53 de ani, din Ploiești iar, din primele cercetări, reiese că acesta se cazase la unitatea hotelieră respectivă în weekend-ul trecut. La fața locului nu au fost găsite indicii care să confirme săvârșirea vreunei infracțiuni. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei, ocazie cu care se vor stabili cu exactitate circumstanțele în care a survenit decesul”, ne-a declarat Daniel Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova. 

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -