Într-o ţară în care spitalele şi şcolile sunt închise din cauza lipsei fondurilor pentru susţinerea lor, în buricul Capitalei se înalţă o construcţie care va înghiţi aproape 600 de milioane de euro. Este vorba de Catedrala Mântuirii Neamului, ce va fi ridicată, în mare parte, cu bani de bugetul de stat. Subiectul a revenit în atenţia opiniei publice după un reportaj difuzat de televiziunea germană Deutsche Welle (VIDEO AICI). Coincidenţă sau nu, cu un an înainte de alegerile locale şi parlamentare, construcţia catedralei avansează rapid, guvernanţii dorind morţiş să-şi facă aliaţi în rândul mai-marilor Bisericii Ortodoxe Române. Deşi reprezentanţii BOR au negat implicarea politicului în lăcaşurile de cult, alegerile trecute au demonstrat contrariul. Preoţii au primit ordin, evident nescris, să-şi convingă enoriaşii să voteze candidaţii sau partidele care au sprijinit cu bani ridicarea de biserici, troiţe, mânăstiri, etc. La fel se va întâmpla şi acum, însă e greu de crezut că cei care au tăiat salarii şi pensii vor câştiga alegerile doar pentru că oamenii în sutane le vor face campanie electorală mascată. Sau nu?
- Publicitate -
Biserica şi politica fac catedrală bună
Autor: Marius Nica
- Publicitate -
Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.
Sondaj Observatorul Prahovean
- Publicitate -
Exclusiv
Ce se întâmplă după ce suni la 112. Reportaj din Dispeceratul Prahova
Observatorul Prahovean a pătruns, în premieră, în interiorul Dispeceratului...
Cât costă, de fapt, încălzirea în Ploiești: centrală proprie vs. Termo
Luna ianuarie a adus facturi mai mari la încălzire...
Ali, migrantul care muncește în Prahova, departe de familie: „România mi-a devenit a doua casă”
Au venit în România pentru un trai mai bun,...
Provocarea Observatorul Prahovean
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -
Știri noi
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -
