Primul bac al mioriței narcisiste

De o săptămână asist stupefiat la grotescul spectacolului produs de rezultatele examenului de bacalureat. Mă uit interzis la explicațiile complet rupte de realitate ale elitelor intelighenției naționale. Mi se face greață de penibilul acțiunilor establișmentului care prezintă dezastrul ca pe un succes al reformei. Ascult trăind o rușine reală scuzele „sistemului” care se autodefinește ineficient, corupt, degradat, prins în propria capcană. Mă scandalizez ca țața în târg la explicațiile de genul “ne-au intimidat camerele de luat vederi” ale loazelor rămase sub pragul cinciului care, cu o îndrumare corectă a șpăgilor, le-ar fi asigurat o traiectorie ascendentă către profesii onorabile cum ar fi medic, profesor, magistrat, preot, etc.
Îmi produc o satisfacție aproape nefirească tânguielile părinților, pregătiți psihologic pentru sacrificiile pe care ar fi trebuit să le facă pentru a asigura viitorul succes al atât de sigurilor “proaspeți absolvenți”, loviți acum cu leuca în moalele capului de imposibilitatea de a mai asigura viitorul pe care îl proiectaseră pentru progenituri. Și când spun “sacrificii” și “a asigura” mă refer cât pot eu de clar la bugetările pe care deja și le făcuseră pentru plata taxei la facultatea privată sau de stat, plata cheltuielilor de întreținere în facultate, plata șpăgilor pentru examenele pe care studentul nu le-ar fi luat altfel în veci, plata șpăgilor pentru licențele pe care altfel nu le-ar fi trecut, plata șpăgilor pentru trecerea examenelor la masterat, plata șpăgilor pentru succesul la examenul de masterat, întreținerea constantă și costisitoare a relației cu pila fără de care pentru intrarea în barou, magistratură, parohie, spital, catedră, administrație, etc este clar imposibilă.
Mă rog, toate astea sunt observațiile cât se poate de subiective ale unui individ cu o viziune asumat deformată asupra realității imediat înconjurătoare și chiar vă sugerez să le interpretați prin această prismă.
Totuși, acest șuvoi de lături tânguitoare, flegme cu tandrețuri și complități, false autoflagelări sau acuze caragialiene aruncat prin intermediul mass media în toate casele de români în ultima săptămână, a avut un efect salutar. El a scos la suprafață în toată splendoarea lui un fapt care s-a înfipt aproape pe nebăgate de seamă în fibra noastră națională. Este vorba despre alienarea evidentă a creierului mioritic, mult mai puțin dispus să-și accepte destinul la umbra negrului zăvoi, devenit brusc predispus la externalizarea cu orice preț a vinovăției. Da, despre faptul că niciunul dintre autorii dezastrului sau succesului bacalaureatului de anul acesta nu și-a asumat clar vinovăția sau, după caz, meritele, este vorba însă cu toții sunt de acord că “de vină sunt alții”.
Am avut curiozitatea să consult un medic pentru a afla dacă acesta este simptomul vreunei afecțiuni psihice și astfel am avut confirmarea că spiritul mioritic a intrat în epoca postindustrială profund atins de narcisism. Vă las să meditați în pace.