Nu există zi în care, odată ieșit pe stradă, să nu te pălmuiască sistemul defect, la care ești contribuabil financiar, nu și decizional. Mecanisme inumane, politicieni și administratori publici incompetenți și indolenți, puși doar să îți toace banii și să te umilească la fiecare pas.
Voi reproduce integral relatarea unei doamne, fără a intenționa să analizez în detaliu dacă și unde a greșit, ci unde s- a greșit față de ea, așa cum zilnic se greșește față de fiecare român. Nu de puține ori am scris despre abuzurile echipelor SGU care blochează selectiv mașinile parcate neregulamentar, în Ploiești. Poate, într-o zi, o autoritate va cerceta în amănunt acest abuz grosolan, acestă formă de umilire a celor care nu au pile, nu dau șpăgi, nu sunt oameni de pe la partide și din administrația publică. Este doar un aspect din seria umilințelor care ne fac să ”greșim”, într-un sistem care nu îți oferă alternative decente. Restul în cele care urmează:
”Astăzi am avut o zi groaznică. Vrei să te adaptezi și să te prefaci că totul este ok, dar din păcate NU MAI MERGE. Astăzi am chemat salvarea pentru bunica mea care locuiește în blocurile Tolstoi (sunt blocurile vechi din Centru, vis a vis de Sinagoga Evreiască, de pe strada Basarabi). Pe lângă faptul că ambulanța a fost nevoită sa dea de multe ori ocol la bloc, pentru a putea găsi un loc de parcare, când a fost cazul de transport până la ambulanță (bunica mea locuiește la etaul IV și echipa de intervenție era formată dintr-un șofer și o asistentă), omul s-a uitat neputincios la noi și ne-a spus: ”Este necesar să o cărăm în scaunul de salvare, dar eu nu pot singur”. L-am sunat pe soțul meu care a venit urgent pentru a-l ajuta. În mare grabă a parcat mașina pe str. Basarabi. Adevărat că acolo erau semne de parcare interzisă, dar parcarea autovehiculului nu incomoda circulația. Toata operațiunea a durat maxim 20 de minute. În momentul în care am revenit la mașină, am găsit-o cu sistem de blocare pe roată. Doi domni minunați se aflau într-o mașină, mai în spate, și se amuzau. Am încercat să explicăm situația, dar fără rezulat. Ni s-a spus sa facem contestație și dacă nu achităm pe loc suma de 110 lei nu ne deblochează roata. M-am uitat consternată și am spus doar că este inuman. Am scos banii și aproape că i-am aruncat în ochi omului care era la volan. S-a uitat la mine vinovat și mi-a spus: ”Vă înțeleg perfect, eu sunt doar o slugă, eu sun doar șoferul. Trist. Oare tot eu trebuia să-l consolez? Țin să precizez și imi pare rău că nu am și fotografiat câte jeepuri erau parcate neregulamentar în zonă.
La spital, medicii chiar au fost ok, dar ne-au privit la fel de vinovați, pentru că în Spitalul Județean, minunat și renovat nu mai sunt paturi libere.
Am avut noroc cu doctorița de gardă, de la cardio, care a oprit-o asigurându-i cazarea pe o targă. Speră ca mâine să se elibereze un pat.
Sper și eu să fie bine! Cred că mă mint frumos…”
Este doar una dintre milioanele de povești (reale), pe care cei mai mulți dintre români le-ar putea relata zilnic. Sunt oameni normali, care uneori mai și greșesc, de cele mai multe ori obligați chiar de sistemul bolnav, fără a avea intenția să lezeze pe cineva, încercând doar să rezolve alte necazuri pe care același sistem i le pune în cârcă. Asta ca să nu ne mai mirăm de ce oamenii au uitat să mai zâmbească, să fie mai relaxați, să fie mai buni unii cu alții.