satul-seciuri-sotriile-prahova7.jpg

La doar câțiva kilometri de municipiul Câmpina și la o aruncătură de băț de celebra comună Cornu, care stârnește invidia multor administrații locale din țară prin felul în care arată, se află satul Seciuri, unul din ”copiii” comunei Șotriile și ”nepotul ” aceluiași Consiliu Județean Prahova sub ochii căruia ar trebui să se dezvolte fiecare așezare rurală din Prahova.

Numai că satul ”Seciuri” arată în prezent ca acel ”verișor” îndepărtat, neînțeles, și de care vrem să stăm cât mai departe cu prilejul nunților care sunt organizate în neam.

Vă întrebați ”de ce?” Pentru că deși este amplasat lângă barajul Paltinu rețea de apă și canal nu există, iluminatul public a rămas doar o amintire, iar străzile arată ca drumurile din exploatările forestiere în plin sezon de defrișări. Potrivit localnicilor care ne-au trimis imaginile de la finalul articolului aspectele menționate mai sus sunt doar ”câteva dintre problemele acestui sat”

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Tot sătenii ne-au mai spus că ambulanța și pompierii nu pot interveni la cazurile medicale sau incendiile care au loc la Seciuri. În trecut au ars câteva case din cauza drumului făcut praf, neîntreținut și neamenajat, autospecialele ISU Prahova nereușind să ajungă la incendiu.

Singură modalitate prin care localnicii pot merge strada din imagini este cu ajutorul cailor, animalele reușind cu greu să o parcurgă chiar și atunci când vremea este bună și nu e noroi. În zilele în care plouă sau zăpada se dezgheață nu există nicio speranță de a ieși din curte. 

Domnule primar al comunei Șotriile, dacă nu vreți să faceți în continuare nimic pentru oamenii care v-au acordat sau nu votul lor în campania electorală, gândiți-vă serios la o metodă prin care animalele folosite la transport să aibă puterea necesară de a parcurge străzile satului ori de câte ori cineva are nevoie sau există o urgență. 

 

Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere Consiliului Județean Prahova. 

satul-seciuri-sotriile-prahova5.jpg

satul-seciuri-sotriile-prahova4.jpg

satul-seciuri-sotriile-prahova3.jpg

satul-seciuri-sotriile-prahova2.jpg

satul-seciuri-sotriile-prahova1.jpg

satul-seciuri-sotriile-prahova12.jpg

satul-seciuri-sotriile-prahova11.jpg

satul-seciuri-sotriile-prahova10.jpg

satul-seciuri-sotriile-prahova10.jpg

satul-seciuri-sotriile-prahova8.jpg

satul-seciuri-sotriile-prahova7.jpg


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

Eveniment
  • Miercuri, 17 Octombrie 2018
  • De Ștefan Vlăsceanu

Trei incendii de vegetație în Prahova

Pompierii militari au fost solicitați miercuri după amiază să stingă trei incendii de vegetație izbucnite în Prahova, în cartierul ploieștean Mitică Apostol, în satul Lipănești și în comuna...