restaurant3.jpg

Înainte să mă ”răcoresc”, trebuie să precizez că nu sunt genul care să petreacă mult timp prin cârciumă. Prietenii știu că sunt  zgârcit cumpătat și prefer să fac consumație la mine acasă, unde chelnerul nu este plictisit, iar mâncarea este proaspătă. 

 

Vine însă o vreme când mai trebuie să și socializezi dincolo de gardul casei, așa că le-am propus unor buni prieteni să luăm prânzul la Lacul Verde Resort, în faimosul sat Zalhana, pe DN 1B, la 10 km de Ploiești. 

Văzusem niște fotografii interesante pe internet și primisem recomandări pozitive. ”E mișto, curat, luxos, vegetație luxuriantă, mâncare scumpă dar bună, se intră doar cu rezervare”.

 

Cum sunt un tip ”norocos”, aveam să regret decizia. Iată de ce:

Ajungem cu puțin înainte de ora 15:00. Un portar se agită în fața mașinilor și ne spune că nu mai sunt locuri de parcare, să le lăsăm dincolo de gard. Afară, 35 de grade, la umbră. Deshidratați, intrăm în restaurant, unde o domnișoară ne invită pe terasă...în soare.

O refuzăm cât putem de politicos și ne îndrumă către o masă de 4, în interior, la aer condiționat. 

Ne punem pe bârfă și trec...cinci minute...zece minute...chelnerii aveau altă treabă. Țipau, se certau (”mai sunt multe pahare, că nu mai pot!” se auzea din zona barului), își trăgeau șuturi în dos. Aveam senzația că am nimerit la o școală de reeducare.

Mai trec alte zece minute și apare un tânăr care ne întreabă dacă vrem ceva de băut? Îi transmitem să se grăbească cu limonada că murim de sete, aerul nu era atât de condiționat pe cât ne-am fi dorit, lucru care se întâmplă după alte zece minute.

Dispare...Mai trec zece minute. Mă întreb dacă nu cumva sunt plătiți să tragă de timp, precum Pițurcă în vremurile lui bune. Reapare pentru a lua comanda de mâncare. Prietenul meu, în a cărui privire îi citeam reproșul – fiți-ar luxul al dracului! -  pune o întrebare capcană: am mânca pește. Ce aveți proaspăt, că nu vrem produse congelate? Chelnerului îi pică fața de parcă amanta i-ar fi spus că a rămas gravidă. Se bâlbâie și promite că revine repede după ce întreabă la bucătărie.

S-o fi făcut chiar el bucătar, că nu a mai venit. A apărut un alt chelner, presupunem că era un fel de șef de sală sau ceva, care agita de zor un tirbușon. ”Ăsta ne și bate!” a fost primul gând, după care omul începe să recite, sincer sper, adevăratul meniu și nu ăla de pe masă, care conținea niște mâncăruri pentru care Scărlătescu rămânea repetent la Masterchef.

”Ca pește vă recomand dorada. E bună, am dat vreo șapte bucăți astăzi. Alt pește...mai bine nu” spune pe un ton milităros. Pe mine m-a convins, că mi-era teamă să nu-l supăr. Impresionată încă de decor, soția întreabă cum e jambonul cu sos de cafea. Răspunsul chelnerului este fabulos: pulpă de porc, de la Selgros, la tavă, peste care se toarnă o cafea cu zaț. Nu e ce vă imaginați.

Prietenul meu mai face o încercare și întreabă cum e Sish Kebab? Criza de sinceritate a chelnerului, singurul pe care-l respect, continuă: e o pastramă de oaie, mai bine alegeți dorada. Mergem pe recomandările lui și...așteptăm. După alte 30 de minute, îmi fac curaj și îl întreb dacă nu cumva dorada face fițe și nu se lasă pescuită din lacul de sub cârciumă. Revine în zece minute cu peștele, spunându-ne că bucătarul are o zi proastă și că dorada era mai mult vie decât gătită.

Cum răbdarea noastră depășise orice limită, ne îndulcește cu un desert din partea casei.

Cam asta a fost prima și ultima experiență la celebrul Lacul Verde Resort.

Puncte tari: ambianța, mobilierul, spațiul verde, toaletele curate

Puncte slabe: mâncarea, servirea, prețurile exagerate, adică FIX ce contează la o cârciumă.

Nota de plată: 200 de lei (o porție de paste, una de pui chinezesc, două porții de doradă cu legume și 5 limonade)

P.S. Respectul nostru chelnerului, care nu ne-a otrăvit. Boss, ești Dumnezeul lor!

sursa foto: laculverderesort.ro