Somat să demisioneze din Parlamentul European şi din PSD, Adrian Severin dăacum vina pe jurnaliştii străini, care i-au demonstrat foamea de bani. Deşi este clar ca lumina zilei că Severin era dispus să-şi vândă votul pentru 12.000 de euro, pesedistul, votat de câteva mii de prahoveni la alegerile europarlamentare din 2009, pozează în victimă. Ca orice politician român prins cu mâţa-n sac, Severin neagă evidenţa. De ce ar proceda altfel dacă însuşi preşedintele României, Traian Băsescu, a prostit o ţară întreagă că nu el a lovit copilul la Ploieşti, ci pixelul albastru? Severin nu putea avea o altă atitudine pentru că niciun politician român nu a plătit cu funcţia, nu mai vorbim de libertate, faptele de corupţie (vezi cazurile Ridzi, Păsat, Năstase etc ). Ce mă miră la Severin este cât de ieftin s-a vândut. Cum poţi să pui botu’ la 12.000 de euro când ai în conturi aproape un milion? Apropos, cum o fi reuşit performanţa „politică” de a fi strâns o astfel de avere?
- Publicitate -
Severin plus şpagă egal politician român
Cum ți se pare subiectul?
Sondaj Observatorul Prahovean
Provocarea Observatorul Prahovean
Doctor bun
„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”
Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii
O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...
Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”
Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -
Antreprenori de succes
Caffe Milano: Povestea înghețatei italienești din Ploiești
În centrul Ploieștiului, de zece ani de zile, funcționează...
Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral
În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...
Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă
Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...
- Publicitate -
Exclusiv
Exclusiv
Ce face Centrul Județean de Cultură Prahova pentru prahoveni
Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”, recent...
Exclusiv
Am găsit materiale de construcții de calitate la 2 km de Ploiești
Știți vorba care este secretul unei căsnicii? ”Da, draga...
Exclusiv
Scrisoarea mamei unui elev care dă BAC-ul: ”Schimbați ceva!”
Observatorul Prahovean publică scrisoarea deschisă a unei cititoare pentru...
Exclusiv
Sisteme fotovoltaice performante cu garanția ARTSANI
În doar câteva luni de la înființare, ARTSANI Energy...
Exclusiv
Câte culturi au fost calamitate de grindină în 2024
Sistemul Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor este un...
- Publicitate -
Știri noi
Locuri de Muncă
Posturi vacante la Spitalul de Pediatrie Ploiești
Mai multe posturi vacante au fost scoase la concurs...
Național
Grindeanu, mesaj pentru parlamentarii cu decont la chirie
Sorin Grindeanu, președintele interimar PSD, a cerut colegilor parlamentari...
Sănătate
Noi tratamente pentru pacienții cu hepatita C din Prahova
Noi tratamente pentru pacienții cu hepatita C vor fi...
Exclusiv
Ce face Centrul Județean de Cultură Prahova pentru prahoveni
Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”, recent...
Viața Prahovei
Ce faci când asociația de proprietari refuză să dea explicații?
Ai nelămuriri cu privire la întreținerea de la bloc...
- Publicitate -
Emisiuni
Emisiuni
Se scumpește energia electrică! Facturi duble după 1 iulie
Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...
Emisiuni
Șahul ca lecție de viață: povestea care inspiră
Constantin Țurlea, antrenor și organizator de concursuri de șah,...
Emisiuni
Cine sunt prahovenii plătiți pentru ședințe și comisii
Jurnaliștii Marius Nica și Claudiu Vasilescu au dezbătut în...
- Publicitate -
Vox Publica
Opinii Voxpublica
Nu pensiile speciale sunt cea mai mare problemă a bugetului
Înainte de a vă inflama din cauza titlului, vă...
Opinii Voxpublica
România? Mai așteaptă, avem ședință
România nu e în criză politică. E într-un vid...
Opinii Voxpublica
De ce să plătim tot noi, fraierii, jaful PSD-PNL?
După ce au aruncat țara în abisul deficitului bugetar,...
- Publicitate -
Pe aceeași temă
Nu pensiile speciale sunt cea mai mare problemă a bugetului
Înainte de a vă inflama din cauza titlului, vă...
România? Mai așteaptă, avem ședință
România nu e în criză politică. E într-un vid...
De ce să plătim tot noi, fraierii, jaful PSD-PNL?
După ce au aruncat țara în abisul deficitului bugetar,...
Leonardo Badea, BNR: contează evitarea dezechilibrelor!
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR, publică în Observatorul Prahovean un...
- Publicitate -
Să moară Iliescu? Dilema celor care poate iartă, dar nu uită
Ion Iliescu, fostul președinte al României, este un personaj...
În locul lui Nicușor Dan, aș merge la anticipate. De ce?
Tot citesc, de zile întregi, cum se chinuie Nicușor...
Elevi stresați de examene. Sfatul psihologului pentru părinți
Eugenia Popovici, psiholog-psihoterapeut, publică astăzi în Observatorul Prahovean o...
Care NU este realitatea sticlelor de la Centrul de Cultură
M-am gândit mult dacă să scriu sau nu despre...