După săptămâni de scandaluri și controverse legate de demiterea din PSD, l-am urmărit cu maxim interes miercuri seara pe Adrian Moroianu la emisiunea colegului Marius Nica. După comunicatul de presă pe care l-a dat după ce a aflat de excluderea sa din PSD, recunosc faptul că mă așteptam ca Moroianu să aibă o prestație explozivă. Ghinionul meu: individul a oferit o mostră grotescă de șantaj politic amestecat cu vizionarismul politicianului de provincie frustrat că nimeni nu-i înțelege rolul mesianic de vizionar reformator al mediului politic.
Spre imensa mea dezamăgire de naiv, care mai are câteodată pusee de compasiune față de animalul politic alungat din bârlog de masculul dominant al haitei, am văzut un Moroianu cameleonic, cu o coloană vertebrală nefiresc de elastică. Predispus la compromisuri: “o să amân plângerile penale dacă mă reprimesc în partid”; tolerant cu o ilegalitate flagrantă atâta timp cât îi este aducătoare de foloase: “dacă o să mă dea afară din Consilu, o să atac situația celor din PNDC”; mârșav cu cei care îi pun în discuție poziția și legitimitatea de membru cu drepturi depline al tribului: “am băgat bani mulți în campanie”; maestru al folosirii pe post de bau bau a prevederilor dreptului penal: “Am început să documentez ceea ce se întâmplă cu anumiţi membri din conducerea PSD Prahova. Vă spun că este vorba de trafic cu terenuri, lupte de câini, maşini de curse şi multe alte ilegalităţi” etc, etc, etc.
Adrian Moroianu a aruncat în prime-time toată această găleată cu umori fără să producă cea mai mică dovadă sau argument care să le suțină sau mascând lipsa lor prin stereotipurile repetate obsedant: “o să vă spun data viitoare”, “o să vă anunț când termin documentările”, “o să vă ofer numele mai târziu”…
Pavlovian aproape, prestația domniei sale a m-a trimis în urmă cu 11 ani, la alegerile din 2000 când am fost martorul probabil celei mai mari mârșăvii produă în ultimii 20 de ani pe scena politică prahoveană. În acel an, campania și alegerile pentru postul de primar s-au desfășurat sub imperiul emoțional al scandalului FNI. În primul rând politicienii erau acuzați că au retras banii din fond cu câteva zile înainte de prăbușirea acesteia. Dacă îmi amintesc bine, cu doar două zile înainte de finalizarea campaniei Horia Toma conducea confortabil în opțiunile de vot, fiind cu procente serioase în fața principalului său contracandidat, Emil Calotă. În ultima zi a campaniei, o vineri mi se pare, în fața Casei Albe era un miting al păgubiților de la FNI. În mijlocul mulțimii furioase au apărut mai mulți cetățeni care au început să împartă generos o “ediție specială” a ziarului Șocul Cotidian – proprietar Adrian Moroianu. Articolul principal al aceste spectaculoase ediții avea un titlu de genul: “Horia Toma și-a retras pe ascuns banii de la FNI cu câteva zile înainte de prăbușirea fondului”. Oamenii au înnebunit. Toma nu a mai avut timp să dezmintă mârșăvia – în viața lui nu pusese bani la vreun fond de investiții – iar cvasinecunoscutul tânăr candidat al PSD Emil Calotă a câștigat relaxat alegerile.
Prin această prismă aveam să aflu aseară două chestiuni foarte, foarte utile. Primul: prietenia dintre Moroianu și Calotă nu a dispărut niciodată, după cum “dezvăluia” primul aseară Calotă fiind cel care l-a convins acum doi ani să intre în PSD. Chestiune cumva de înțeles pentru oricine este familiarizat cu tiparul comportamental al complicilor. Al doilea: între politicianulul Adrian Tudor Moroianu Geamăn din anul 2000 și cel din anul 2011 nu este nicio diferență.
PS: Evenimentul s-a produs la un an după ce şi-a dat demisia din funcţia de director al ziarului Șocul Cotidian actualul senator PSD Iulian Bădescu, una dintre țintele documentărilor penale ale colegului Adrian Moroianu. Ironic, nu?
