Vineri, la sediul Regiei Autonome de Servicii Publice din Ploieşti, s-a produs un eveniment istoric. În timpul şedinţei Comisiei Speciale de Analiză a Activităţii Operatorului de Salubritate a Consiliului Local Ploieşti reprezentanţii Rosal au admis în premieră că nu au raportat niciodată cele 3.000 de tone cu deşeuri “asimilabile”.
Pe cale de consecinţă au admis şi faptul că nu ar fi trebuit să primească de la Primărie suma de peste trei miliarde de lei vechi – contravaloarea strângerii şi depozitării deşeurilor imaginare la rampa ecologică, bani pe care i-au încasat cu toate protestele presei locale care ţipa din toţi rărunchii la acea vreme că afacerea pute. În mod normal, banii ar trebui returnaţi şi cei descoperiţi vinovaţi ar trebui aspru şi sever pedepsiţi.
Aşadar, de vineri de la prânz primăria – primar Andrei Volosevici, preşedinte PDL Ploieşti – şi RASP – director general Răzvan Lungu, preşedinte al Organizaţiei de Tineret a PNL Prahova – au o mare problemă: trebuie să identifice persoana/persoanele care se fac responsabile/vinovate pentru plata ilegală de la bugetul oraşului către firma Rosal a sumei respective. Cum cei doi, Volosevici şi Lungu, nu pot fi găsiţi niciodată răspunzători pentru că au grade şi funcţii la partid, este evident că au început lucrul la identificarea/fabricarea victimei/victimelor. În scurt timp au găsit, evident, soluţia.
Aşa se face că, fără ştirea lor, inspectorilor de teren care se ocupă de salubritate ai RASP şi şefului acestora, domnul inginer Vasile Ionescu – şef serviciu salubritate şi protecţia mediului – de luni dimineaţă a început să li se aplice un tratament tradiţional în astfel de cazuri: metamorfozarea. Mai precis este vorba despre transformarea lor în mai mulţi acari, toţi purtând acelaşi nume: Păun.
În mod special pentru domnul Ionescu, dar şi pentru colegii săi care au semnat procesele verbale prin care au confirmat existenţa deşeurilor inexistente, m-am gândit să le reamintesc povestea celebrului personaj în cu menţiunea clară că eu cred în continuare că vinovaţi sunt în fapt domnii Volosevici şi Lungu. Aşadar, la 4 iulie 1923 în gara Vitileanca (azi Săhăteni) din județul Buzău, trenul accelerat 701 București – Chișinău s-a ciocnit de un tren marfar staționat. Ancheta care a urmat a stabilit că din accident au rezultat 66 de morți și 105 răniți și că numeroși călători au murit deoarece călătoreau pe acoperișuri, scări și tampoane. În urma anchetei, vinovat a fost găsit Acarul Păun, cel care schimbase, la ordin, macazul (în acea vreme nu existau comenzi automate şi manevrele macazurilor erau realizate direct de către acari, la comandă cel mult telefonică de la dispeceratul staţiei).
Deci iată ce prevăd în scandalul plăţilor către Rosal: pentru că nu au spate politic, dar şi pentru că s-au supus ca răcanii ordinelor venite de la conducerea ierarhic superioară, domnul inginer Ionescu şi inspectorii RASP care au semnat procesele verbale vor începe să dea cu subsemnatul şi, în cel mai fericit caz, se vor trezi cu reţineri din salarii tot restul vieţii lor pentru acoperirea prejudiciului. În paralel, domnul Volosevici va candida cu şanse reale pentru un nou mandat, iar domnului Lungu îi va găsi naşul, domnul Semcu – preşedinte al PNL Prahova, un alt job călduţ şi bine plătit în vreo agenţie/societate de stat, post din care va nenoroci alţi şi alţi funcţionari fără spate în politică.
Există totuşi o a doua variantă: inspectorii RASP împreună domnul inginer Ionescu, şeful lor, ar putea să dea dovadă de conştiinţă civică şi onoare şi să-i dea în gât pe cei care le-au ordonat să facă raportările.
- Publicitate -
Lungu îl transformă pe Ionescu în Păun acarul
Sondaj Observatorul Prahovean
Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.
Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -