Ridicaţi degetele în aer şi strigaţi în cor…

Nu știu dacă și voi ați observat, dar vara asta au reapărut în trafic mașinile cu girofar. În lunile astea de vară am văzut mai multe decât în ultimii opt ani la un loc. Asta m-a făcut să-mi aduc aminte de preafrumoasele vremuri ale anilor 2000 – 2004 când mă îmbolnăvisem o chestie ciudată căreia un amic psiholog i-a pus un diagnostic categoric: ”priapism al degetului mijlociu”. Cu precizarea că boala era permanentă dar degetul nu se scula decât în preajma girofarului.
Concret, cum vedeam vreun Iliesc, Cozmânc, Nu Știu Câte Case, Mitrea, Agaton, Șpagă, deputat, senator prin Ploiești sau pe DN-urile și DJ-urile patriei, cum, involuntar, mi se ridica degetul mijlociu de la mâna dreaptă, iar antebrațul se scula desupra capului. Și rămâneau așa, indiferente față de  comenzile către decență ale creierului până când treceau țoapele cu girofar, cum magistral le alintase cineva în acele vremuri – genialul CTP, dacă nu mă înșel. Noroc că timpurilee alea s-au stins relativ repede, înainte să rămân schilodit permanent.
La vreo opt ani după, aveam să constat că boala nu mi-a dispărut. După ce de vreo  trei ori am văzut șoferi aruncați în parapeții șoselelor ca să facă loc nu salvării, nu pompierilor, nu smurdului, ci câte unui Oprea, Ponta, Dragnea, Șova, Stroe, deputat, senator cu beculețele aprinse, degetul mare de la mâna dreaptă îmi ridică involuntar antebrațul fix în parbrizele nesimțiților.
A apărut și un simptom nou: fără voia mea gura turuie cu glas tare și clar  niște chestii despre mamele lor, despre nevestele lor, despre țara asta de căcat plină de sclavi resemnați, etc, etc, etc. Din câte am înțeles, asta ar fi clar o formă a sindromului Tourette, declanșată la mine doar de același blestemat de girofar. Ciudat. E limpede că trebuie să mă reîntorc la psiholog. Nu de alta, dar nu știu câți ani de închisoare pot face dacă mă în mod deosebit remarcă vreunul.