Mai nou, ca un ploieştean să poată propune o modificare a unui proiect de hotărâre de consiliu local, acesta trebuie să aibă acces la fax sau internet. Probabil, pentru că edililor Primăriei Ploieşti le pute mirosul de pensionari transpiraţi de la Casa de Cultură a Sindicatelor, aceştia au mutat dezbaterea publică pe internet.
"Primaria Municipiului Ploiesti a publicat, spre dezbatere publica, pe pagina de internet www.ploiesti.ro proiectul privind acordarea ajutoarelor de incalzire a locuintei de la bugetul local in conformitate cu prevederile O.U.G. 70/2011. Propunerile si sugestiile privind acest proiect de hotarare se pot transmite la adresa de e-mail comunicare@ploiesti.ro sau la Administratia Serviciilor Sociale Comunitare, fax 0244522724".
Aşa sună anunţul oficial al Municipalităţii privind cel mai important proiect din acest an, care vizează buzunarele a zeci de mii de ploieşteni.
Aşadar, persoanele cu venituri modeste, şomerii, pensionarii, adică persoanele ţintă ale proiectului de acordare a ajutoarelor la încălzire, ar trebui să aibă acasă fax sau un calculator conectat la internet pentru a afla ce conţine documentul respectiv şi, dacă este cazul, pentru a face propuneri de care oricum nu se va ţine cont. De ce conducerea Primăriei Ploieşti a renunţat să se mai întâlnească, faţă în faţă, cu plătitorii de taxe şi impozite? Iată o întrebare la care Bădescu, viceprimarii şi consilierii locali ar trebui să răspundă, mai ales că una din temele preferate ale campaniei electorale din 2012 a fost tocmai comunicarea cu cetăţenii, o "boală" a fostei administraţii Volosevici & Anastase. Care s-a luat ca râia la useliştii ploieşteni.
P.S. La 24 de ore de la apariţia proiectului, conducerea locală şi judeţeană a PDL nu a avut o reacţie, semn că participarea primarului Bădescu la nunta Robertei Anastase nu a fost deloc întâmplătoare.