- Publicitate -

Ce fapte grave au afectat alegerile locale din Prahova și la ce să ne așteptăm în 2024

Data:

Distribuie articolul:

Campaniile electorale se termină doar teoretic înaintea alegerilor, pentru că ele continuă chiar și după încheierea acestora. Și când spunem ”campaniile electorale”, nu ne referim doar la sensul definit clar de lege, ci și la gama de mizerii care vizează fraudarea alegerilor, deturnarea sensului votului acordat de alegători.

- Publicitate -

Pe baza experiențelor tuturor ciclurilor electorale de până acum, având în vedere și prezența ”la butoane” a unor personaje care nu s-au dat la o parte de la nimic în privința fraudării alegerilor din Prahova, este firesc să ne așteptăm la ceea ce numim ”mizerii electorale”.

Gama de fapte este extrem de variată și presupune atât acțiuni ale unor rețele coordonate cu metode mafiote, dar și acțiuni punctuale, mai mult sau mai puțin gândite ale unor personaje disperate să nu piardă aceste alegeri.

Foamea și vânzarea votului pe ”2 lei”

Nu sunt puțini politicienii care privesc electoratul ca pe o masă de manevră, ca pe o adunătură de cetățeni ușor de cumpărat și manipulat cu bunuri sau bani (valori derizorii). O țară în care se trăiește în mare măsură în sărăcie este o țară ușor de cumpărat.

- Publicitate -

”Publicul țintă” este cel presat de nevoi primare, de pâine de pus pe masă. O pâine în plus pentru un om flămând face ”minuni”. Știu, e sub demnitatea umană, dar e greu să îi explici asta unui om flămând. Nu are cum să înțeleagă că vânzându-și votul pentru mai nimic va fi cel puțin la fel de sărac și umilit și în următorii patru ani.

Intimidarea

Cu precădere în mediul rural, acolo unde comunitățile sunt mici și oamenii se cunosc bine între ei, se recurge la intimidare. Intimidarea se face cu o pendulare între promisiune și amenințare, ceva între speranță și frică. Evident, nu toți cedează, dar unii o fac și asta va conta la numărarea voturilor.

Sunt două tipuri de abordări în cazul intimidării: să forțeze oamenii să iasă la vot pentru un candidat anume, deși ei nu doresc asta, iar cea de a doua variantă este ca cei considerați incontrolabili să nu iasă să voteze, ca să nu există surprize.

- Publicitate -

Intimidarea se face chiar și cu violență fizică. Alegerile vin și trec, dar oamenii rămân în acele comunități și nu vor mai departe o viață de coșmar.

Mesajele otrăvite

În ultimele zile cam toată lumea hotărâtă să meargă la vot știe pe cine va pune ștampila. Cu greu se mai pot schimba opțiunile, iar asta se întâmplă doar în cazul în care apare vreo dezvăluire ”bombă”, susținută cu probe solide. Se poate întâmpla să vedem ceea ce se numește ”glonțul de aur” care să afecteze grav imaginea unui/unor candidați.

La fel de adevărat este că vor fi tentative de denigrare, poate mult mai abjecte decât ceea ce ați văzut până acum. Fluturași ”otrăviți”, siteuri obscure cu ”dezvăluiri”, apeluri telefonice și sms-uri sau postări pe rețelele de socializare. Toate variantele sunt neasumate. Doar împroașcă cu mizerii, cu presupuse dezvăluiri, cu atacuri la persoană sau la familiile unor candidați.

- Publicitate -

Nu de puține ori se fraudează grafica unor surse de informare consacrate ca fiind credibile, tocmai pentru a da greutate mesajului.

Pentru cei ușor de impresionat, am evitat să spun naivi 😊, astfel de ”dezvăluiri” sunt mană cerească. Le confirmă cumva ceea ce au auzit ei prin târg. ”Nu iese fum fără foc” spun unii cum ”înțelepciune”. Și astfel își validează niște supoziții care niciodată nu se vor mai confirma în realitate. A fost însă suficient pentru a umple de mizerie un candidat și pentru a-l face indezirabil.

Ca să vă feriți de astfel de manipulări, priviți cu atenție la cine sunt personajele denigrate și dacă mesajele transmise nu sunt asumate. Gândiți-vă că cei care le lansează nu și le asumă pentru a nu fi trași la răspundere, ceea ce înseamnă că mint. Cei atacați nu mai au timp să se apere, să se disculpe, iar acțunile lor în instață vor fi tardive, pentru că faptul e deja consumat. La alegeri pierd multe voturi. Nu e greu să realizați că cei denigrați au șanse reale să încurce calculele celor aflați în top. De aici vă dați seama și cine se află în spatele mesajelor orăvite, respectiv cei care nu sunt vizați.

- Publicitate -

Furtul de voturi

Și această faptă gravă are mai multe metode de comitere. Poate cea mai gravă metodă a fost semnalată în comuna Ciorani din Prahova, unde persoanele cercetate (încă, după 4 ani!!!), au furat sau au instigat la sustragerea sacilor cu voturi chiar din sediul Judecătoriei Mizil (!!!), apoi incendierea acestor saci? De ce? Pentru că la renumărare ”nu băteau” cu cifrele din tabele, deci era ”necesară” distrugerea probelor. Au căzut 2-3 capete nesemnificative în ecuația afacerii, dar nu și inițiatorii ”demersului”. Din păcate, este un semnal că se poate, așa că să nu vă mire dacă se va repeta.

În alte cazuri, chiar la procesul de numărare, dacă cei din secție sunt înțeleși și îi trădează pe cei care i-au trimis să supravegheze, se pot ștampila sau anula voturi. Să sperăm că formațiunile politice au reușit să acopere secțiile și că vor sta unii cu ochii pe ceilalți, că vot fi destui observatori independenți care să nu permită fraudele electorale.

În final, pentru că pe alocuri am asistat la o campanie mizerabilă, cu atacuri, fake news-uri și toată gama de instrumente de demonizare, toate trădând disperarea unor indivizi de a pune mâna pe primării și pe județ, este de așteptat ca ziua votului să fie una zbuciumată.

- Publicitate -

Nu vă lăsați intimidați sau atrași în jocuri care vă pot face să vă pierdeți libertatea! Ce cu adevărat vinovați cu greu pot răspunde (chiar deloc), iar executanții sunt de regulă cei care plătesc.

Nu dați crezare sondajelor din surse obscure, nu mai luați în seamă informațiile otrăvite sau verificați-le din surse credibile, pentru că, din fericire, acestea există. Sesizați poliția și presa și nu exitați să obțineți dovezi pentru cele sesizate. Mergeți la vot pentru că, în ciuda zvonurilor că se știu deja câștigătorii, electoratul este singurul care decide sau, dacă vreți, nu pot unii fura cât putem noi vota.

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

UPDATE-Lista primarilor aleși în localitățile din Prahova. Rezultate alegeri locale 2024

Observatorul Prahovean a publicat în timp real rezultatele numărătorii...

Observatorul Prahovean, lider de audiență în ziua votului la alegerile locale 2024

Observatorul Prahovean a fost lider de audiență în Prahova...

Andrei Volosevici a pierdut Primăria Ploiești (surse)

Andrei Volosevici, actual primar al Ploieștiului, a pierdut alegerile...

Sinteza „realizărilor” primarului Andrei Volosevici, la final de mandat 2020-2024

La final de campanie electorală ne-am propus să prezentăm...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Medicul Alin Scarlat explică puterea sentimentului de scop în viață

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Ce are de gând cu Ploieștiul. Invitat Mihai Polițeanu, primarul ales [LIVE]

Mihai Polițeanu, primul primar independent care a fost ales...

Cum ar fi putut arăta Ploieștiul dacă primar era Cristian Stan de la Târgoviște [VIDEO]

În timp ce primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, invocă tot...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -